• S-a instalat caldura, acea caldura care iti topeste incet, la foc mic, interiorul. Asfalt aproape lichid care ti se agata de talpi, praf, praf si iarasi praf, noxe si o masina care strica, cu zgomotul ei, amorteala. Din cand in cand un trecator apatic pe strada si sunetul sirenei unei ambulante. E mult prea cald…

• La Universitate, 2 oameni asteapta la umbra unui copac, cativa cersetori micuti se stropesc cu apa din fantana. Pe la 6, lumea incepe sa se adune pe scarile de la metrou si se indreapta spre TNB sperand la un loc pe Motoare. Sus, aglomeratie, zarva, muzica, rasete, pahare de bere si oameni destinsi tolaniti pe bancute. Toate mesele sunt pline. Noi veniti care mai scapa printre dinti o apologie adresata arborelui genealogic al celor care discuta si rad zgomotos la mese . Un “Hai sa mergem” agresiv si oameni care se intorc. Le rad superior in sinea lor, celor care coboara in fluxuri din lift. Atmosfera de Vama si rasete.

• Autobuze aproape pustii, cu soferi transpirati si uneori nervosi. Strazi aproape parasite. O mana de calatori din 601, de varste diferite, par a fi conectati mental unul la altul, empatizand in tacere. Constientizare simultana: “De ce naiba am mai ramas eu in Bucuresti?” Sambata, ora 18.45; usile se deschid: “Biletele la control, va rugam”. Acel specimen de indivizi si individe imbracati in alb, emitatori fatidici al deja mult prea cunoscutului: “Va rugam sa coborati la prima statie”. Cobori, le bagi banii de tren in buzunar, sau astepti cuminte sa iti scrie amenda. Dupa preferinte, timpul de care dispui si capacitatea de a investi in reprezentantii legii din mijloacele de transport in comun.

• Moghioros, doua mame isi plimba bebelusii la pranz. Muzica comerciala de la o terasa. O masina de facut pop-corn. “E prea cald, ne intoarcem, mai pe seara”. Copilite al caror stil vestimentar reflecta conceptii si perspective de viata disconcordante cu varsta lor. Proportional cu numarul lor, baieti care isi expun smecheria.

• Un ceai la Cotroceni, liniste, o gradina micuta cu mese linistite. Frappe-ul ala cu inghetata si zahar. Un clopotel care rasuna de langa palat. Vizavi, la umbra copacilor se iau decizii importante pentru tara.

• Strandurile si piscinele sunt pline de copii si uneori parinti. Un Gigel il ineaca pe fratele lui, in timp ce mama citeste imperturbabila o revista de scandal. “Uite dom’le ce a mai facut X-uleasca.Tu iti dai seama…”. In acelasi timp, in alta parte, X-uleasca asteapta sa ii fie intins sezlongul. Probabil cu vreo doi paparazzi bine ascunsi intr-o parte a piscinei. “Sper ca de data asta sa ma prinda macar din unghiul bun”.

         Cu totii asteptam sa vina seara si racoarea……

• De foarte multe ori am impresia ca Bucurestiul este un mare conglomerat. Imi pare genul de oras in care poti intalni orice, in care nimic nu te poate surprinde si in care poti regasi atatea tendinte si stiluri de viata amestecate intr-un mod absolut haotic, dar original. Nou/vechi, traditional/avangardist-excentric, contrast catastrofic/unitate organica, mahalaua (sub toate formele ei) si bunul simt atat de bine ascuns, toate sunt aici posibile..

• Discrepantele sunt enorme. Uitati-va spre exemplu la cladirile din Romana. Intoarceti capul si incercati sa cuprindeti toate stilurile si perioadele pe care aceste cladiri le reflecta. Pe aceiasi 20 de m2 o sa gasiti cel putin 2 stiluri de arhitectura diferita. Panouri, renovari, reclame sau pereti ce stau sa cada isi pun apoi atat de puternic amprenta asupra cladirilor, diferentiindu-le una de alta. Si cu toate acestea, Romana in ansamblul ei pare atat de unitara: cosmopolitanism cu aer uneori invechit de comunism (nu stiu de ce, dar asta imi inspira, de fiecare data cand trec prin zona. ok, da si poluare ).

• Am auzit azi cel mai frumos accent britanic. 2 englezoaice, cu genti mari, purtate pe umar si cu sticla obligatorie de apa ce se lasa intrezarita. Vorbeau soptit in spatele meu, razand cu bucurie. De vizavi, vorbele impetuoase se ciocneau cu viteza. Un accident, doi taximetristi, accente care te infioara de-a dreptul prin arhaism. “Gicaa…de ce ai dat cu spatele, ba Gicaaa….?”

• 4 perechi de englezi, 3 francezi, 1 polonez si 2 germani pe traseul Romana-Victoriei. Reclame si neoane care ascund hartiile aruncate neglijent prin statiile de autobuz. Tigari pe afisele din vitrinele micilor magazine din statii, tigari pe trotuar. In forma de chistoace stinse, de data asta. Doi cersetori la colt de strada. Daca o iei pe langa Amzei, poti sa vezi vizavi de Office, o doamna in varsta care vinde lucrusoare insirate pe un carton. 

• Cel mai interesant manifest spontan contra imaginii stralucitor-fabricate: Hugo Boss-ul de pe Victoriei. Un geam luminos, ecran de proiectie, hainele de marca expuse frumos, un parfum in varianta mare, impresie de ordine, lux casual peste care troneaza logo-ul. Afara aruncata in strada, exact langa intrare, o pereche de blugi vechi, uzati, no name.

Luminile se aprind: doi adolescenti asculta punk la Universitate, lumea alearga agitata la Unirii, pe Calea Victoriei se plimba cativa straini, doua englezoiace pe la Romana, tineri ultra-ultra moderni care isi parcheaza motocicletele in fata Mc-ului si apoi merg la clubbing, oameni de 40 de ani care asteapta cativa metri mai incolo autobuzul, scrumand nervos trotuarul, doi cersetori vizavi de Patria, multi copii ai strazii la Gara de Nord, tineri de 17-18 ani care se strang in scara blocului ca sa dea mai tarziu o tura cu masinile.