22 de ani de existenta…

Acum 22 de ani… intr-o Vineri ( ca si azi ) pe la ora 06:30 de minute am infaptuit primul meu contact cu lumea in care traim ( urlam cat ma tineau plamanii – fara sa primesc vreo palma de la doctor ).

La inceput mi-am terorizat parintii prin faptul ca ziua puteau sa si uite de existenta mea, iar noaptea in jurul orei 2:00 imi incepeam recitalul. Nu taceam pana cand nu auzeam muzica (radio).

Dupa ce am inceput sa dibuiesc cat de cat limbajul “oamenilor mari” a inceput o noua sesiune de teroare pentru parinti si rude. Teroarea se materializa in neincetate intrebari… dintre care amintesc doar pe cele mai frecvente: “Ce e aia?” si “De ce e asa?” .

Imi placea sa desenez, sa transform cu foarfecele, caiete intregi in gramezi de hartie franjurata, sa ascult povestile de noapte spuse de matusa mea Mariana, sa alerg in jurul mesei din camera bunicilor (desi ma loveam de zeci de ori cu capul de fiecare colt al mesei – la un moment dat am crezut ca o sa am capul “cucuiat” pe viata), si imi mai placea sa mananc varul de pe peretii casei (am facut la gauri mai rau ca o ciocanitoare) in disperarea parintilor mei care nu stiau ce sa-mi mai faca sa renunt la aceasta activitate.

Mai tarziu, cand am deslusit tainele scrierii si citirii mi-am indreptat setea de cunoastere catre reviste, carti si ziare. Am luat la rasfoit toata colectia de reviste S.F. a tatalui meu, inclusiv carti si povestiri fantastice… Citeam de multe ori pagini intregi stand in picioare langa biblioteca, deoarece deschideam o carte sa vad despre ce este vorba.. citeam cateva randuri… si apoi uitam sa mai plec si ramaneam nemiscat ore intregi citind.

Ma atrageau toate componentele electronice ( si acest lucru tot spre teroarea parintilor ) astfel ca la o varsta destul de frageda faceam reglaje la televizorul cu lampi al bunicilor. Nu stiu exact ce anume ii faceam, dar il faceam sa functioneze aproape de fiecare data. Tot din cauza asta am ars nenumarate sigurante la tabloul electric al casei, fapt care declansa tipatul mamei mele aproape instantaneu… mai ales pentru ca de multe ori stateam fara curent pana cand sosea tatal meu acasa pentru a schimba siguranta. Intr-o zi a “reparat” acest neajuns prin 4 rezistente automate. Dupa ce le-a instalat, m-a chemat si mi-a aratat butoanele pentru intrerupere si repunere in functiune a curentului. Acum stiam ca daca mai ard vreo siguranta, trebuia sa si repar greseala :D.

Am crescut… incet sau repede… aproape pe nerasuflate. M-am trezit la scoala, apoi la liceu, si mai tarziu la facultate, fiind acelasi baiat calm, timid si retras pe care il stiam inca de la varsta de 13 ani. Nascut intr-un orasel mic si linistit (Orsova – sau “Perla Dunarii”), nu-mi inchipuiam vreodata ca voi ajunge sa traiesc in Bucuresti.

Acum… Privesc in urma cu 3 ani, abia implinisem varsta de 19 ani… eram deja inscris la facultate in Arad si imi pierdeam vremea prin cluburile de net din Orsova. Acelasi baiat timid si retras, deschis doar in cercul lui restrans de prieteni… Dupa primul an de facultate in Arad, am fugit in Bucuresti, unde m-am lovit de o lume cum nu mai intalnisem, o adevarata jungla a vietii. Aici nu mai aveam cum sa incerc sa nu deranjez, deoarece este imposibil. Toata lumea are ceva de impartit cu toata lumea… toti vor ceva de la ceilalti. Speculanti, profitori, traficanti, … te lovesti de toti. Mi-a luat mult… cam 1 an de zile pentru a ma adapta… cam 1 an de zile pentru a scurge toate lacrimile necesare dezvoltarii unei personalitati mai puternice, care sa nu se mai dea la o parte din calea altora ci care sa-i faca pe ceilalti sa constientizeze faptul ca exista.

Am facut nenumarate greseli, si am platit pe masura, mi-am pierdut identitatea si mi-am reconstruit-o in jurul a catorva repere pe care le-am mai gasit intacte. Am murit… si am renascut… . Acum? La 22 de ani ?

Sunt acelasi Adrian, acelasi Ady, Dark, Darky, Sparky, DarK4EveR, Mandica, Sandu, sau cum mi se mai spunea… Doar ca am in spate experienta de viata necesara pentru a putea sa-mi croiesc propriul destin, propriul viitor aici in Bucuresti sau oriunde altundeva.

Timid si retras? Da, sunt si acum, doar ca mai am “o masca” pe care o folosesc atunci cand este nevoie. O masca ce afiseaza un tanar barbat care stie ce vrea de la viata si stie cum sa obtina ceea ce isi doreste.

Nu regret timpul pierdut, nu regret actiunile intreprinse in trecut, nu regret greselile pe care le-am facut… Deoarece toate acestea sunt EU. Toate insumate definesc persoana mea din prezent.

22 de ani de existenta si aproape am reusit sa scot la suprafata EU-ul meu interior, am reusit sa sparg gaoacea oului in care m-am dezvoltat si ascuns atat timp.

La Multi Ani Mie!

Leave a Reply