Author Archive

Prolog: Eram in metrou cu Claudiu un foarte bun prieten , care s-a gandit sa-mi amareasca si mai mult viata plina de paradoxuri, punandu-mi cea mai simpla intrebare, dar care necesita cel mai complicat raspuns( iar pe langa asta mult efort pentru bietul meu neuron impanzit de praful depus de-a lungul celor aproape 2 decenii de viata): Ce asteapta o fata de la baiat?Cum vezi tu baiatul perfect?(a se intelege perfect in sensul de “perfect match” si nu perfect in sensul de “fara de pata”.

Cei drept am avut discutia asta cu 2 prietene acum cateva zile, dar trebuie sa recunosc inca de atunci am fost turmentata de gasirea unui raspuns.

Sa fim sincere, noi fetele in general, habar nu avem ce vrem de la un baiat! Orice fata care afirma contrariul este fie ipocrita, fie se minte singura. Asta nu inseamna ca fetele sunt niste ametite care habar nu au pe ce lume traiesc. Adevarul e ca cerem multe: sa fim iubite, rasfatate, protejate, respectate, surprinse placut etc. Pe langa asta avem si pretentii de genul: “nu fa aia” “nu te du la meci, stai cu mine si prietenele mele sa ne uitam la telenovele”, “nu mai umbla cu ala” “nu te mai uita la aia” “adu-mi flori” “fa-mi masaj” si lista continua. De multe ori ne contrazicem singure nu ne plac tipii duri, misoginii, dar daca este prea sensibil iara nu-i bine pentru ca-l calca lumea in picioare. Multe fete vor un Adonis, dupa care sa intoarca capul toata fetele, dar isi ies din minti, atunci cand o fata ii face ochi dulci iubitului nostru, iar cel caruia ii scoatem ochii este bineinteles EL.

Vrem un tip inteligent, cu care sa poti discuta despre cate-n stele si`n pamant, dar trebuie sa recunoastem ca inteligenta excesiva si deseori orgolioasa ne intimideaza. Vrem un tip matur, de aceea de cuibarim in bratele unui barbat care sa fie cu vreo 3 ani mai mare decat noi, astfel incat sa putem avea discutii serioase(nu in timp ce se uita la meci , asta e clar). In schimb , ne deranjeaza atunci cand ni se spune ca suntem prea copilaroase sau prea ne alintam uneori, deci iara nu e bine. Vrem un tip fidel, asta e clar, toate dorim fidelitate, dar acuma sa fim seriosi ce baiat nu priveste pe strada la o gagica buna si inca admite ca iubita lui de-acasa e mai frumoasa, nu toate suntem frumoase, desigur excelam la alte capitole :-),dar lasand modestia la o parte si revenind la subiect, trebuie sa recunoastem ca nu vrem sa fim mintite atunci cand punem intrebarea (mult prea urata ce-i drept de catre baieti) “e mai frumoasa ca mine?”, e o intrebare tampita , recunosc, dar de multe ori noi  fete ne criticam sever (nu toate, dar majoritatea), de aceea cand vedem o fata frumoasa vrem un raspuns obiectiv( nu ma deranjeaza ca e mai frumoasa, dar vreau sa fi sincer- sunt fete care totusi vor sa fie mintite, daca e asa mai bine raspundeti ca nu ati vazut-o sau ignorati intrebarea).

 Vrem sinceritate, sa ni se spuna atunci cand suntem grase, sa ni se spuna atunci cand noua culoare a parului nu ne prinde bine, atunci cand rochia e odioasa etc, vrem sa aratam bine pentru noi insine, dar totodata, vrem sa fiti mandri cand iesiti cu noi pe strada. Desigur excesele dauneaza grav sanatatii mentale a ambilor parteneri, ba chiar mai mult afecteaza si activitatile nocturne. Aici va dau un sfat: aveti grija sa nu fiti prea critici, sau prea duri atunci cand sunteti sincer. A se folosi fraze de genul : ” draga mea, eu cred ca rochia cealalta ti se potriveste mai mult” “iubito nu vrei sa alergi cu mine prin parc?” (daca mai adaugi si ca ” ma enerveaza toate tipele care ma privesc” o dai pe spate, raspunsul va fi da, si astfel te vei asigura ca o scapi de kilogramele in plus).

Vrem sa ni se recunoasca meritele, chiar si atunci cand sunt ale parintilor( frumusetea), desi vrem ca acestea sa fie sincere si spontane. Nu ne plac complimentele standard, deci asteptam si un pic de originalitate. Atentie mare insa, atunci cand o fata se asteapta sa fie complimentata ar trebui sa aiba afisat un zambet pe fata. Nu va apucati sa complimentati o fata, care se vrea sau chiar este inteligenta, atunci cand aceasta plange, decat in cazul in care plange din cauza faptului ca se simte inferioara celorlalte femei.

Un alt sfat pentru baieti este sa porniti mereu de la premisa ca orice fata este diferita, ceea ce inseamna ca are pretentii diferite. Important e sa te poti adapta nevoilor persoanei respective, dar asta doar daca simtiti ca acea persoana merita, asta pentru ca nu are sens sa pierdeti timp si sa consumati energie in van.

Sunt fete care vor ca partenerii lor sa fie plini de bani etc. O sa fiu franca nu ma dau in vant dupa tipii care sunt plini de bani la o varsta frageda. Pur si simplu mi se par dubiosi, nu-mi inspira incredere. Ba mai mult daca banii sunt ai parintilor, in general (probabil ca sunt si exceptii) asta ii face sa fie lenesi, dezinteresati, obisnuiti sa “cumpere” orice, instabili ( se plictisesc repede) etc.

Trebuie sa acceptati ceea ce noi ne incapatanam sa nu acceptam: fetele sunt mai fragile decat baietii. Nu putem vorbi despre egalitate intre sexe, pentru ca acolo unde un baiat se pastreaza “cool”, o fata este afectata. De aceea vrem sa fim protejate de voi, vrem sa simtim ca acolo nu ni se poate intampla nimic rau, ceea ce noi cautam la un baiat este un adapost. Suna un pic ciudat, ce-i drept, dar totusi, vrem sa gasim baiatul care sa ne inteleaga, dar sa ne contrazica atunci cand e cazul, baiatul sincer, dar care sa ascunda ceea ce ne-ar face rau, nu vrem un papa-lapte care sa nu fie in stare sa se apere pe el insusi, vrem un tip bland, dar care sa stie sa-si scoata ghearele atunci cand situatia o cere.

Da, stiu, vrem multe, dar suntem dispuse sa oferim in schimb aceleasi lucru, vrem sa ne oferiti o liniste din cand in cand piperata, nu vrem monotonie, nu vrem numai scandaluri. Vrem sa devenim mai bune datorita voua, dar totodata sa deveniti mai buni datorita noua. Ne dorim sa invatam de la voi, dar si ca voi sa invatati de la noi.

Acuma ma credeti cand va spuneam ca nu-i un raspuns usor?! Ganditi-va cate ne trec prin cap… Ganditi-va ca noi observam si punem in balanta tot ceea ce faceti bun si rau clipa de clipa, de multe ori inconstient.

Eu dau urmatoarea definitie barbatului ideal- acela care ma echilibreaza. Sunt femeie si sunt complicata, la limita dintre paradoxuri, macinata de intrebari si bantuita de raspunsuri, iar tot ce vreau este sa gasesc acea persoana care imi ofera echilibru. Asta inseamna ca se poate ca barbatul ideal sa nu aiba nici una dintre calitatile pe care le-am mentionat mai sus. Asta inseamna ca barbatul perfect poate sa fie departe de perfectiune, poate sa ma completeze, poate sa mi se asemene, poate sa fie orisicum, atata timp cat indeplineste aceasta mica cerinta. Dar oare nu face asta totul cu atat mai complicat? E mai simplu sa urmezi o reteta stricta si sigura spre  a realiza ceva, dar este mult mai complicat sa nu ai limite, si nici indicatii. Fie ce-o fi drumul catre inima unei femei ramane un teren nesigur, mlastinos, in care dupa ce faci primul pas te infunzi, fara ca nicarieri sa fie afisat un panou pe care sa scrie “exit”.

Sunt curioasa ce parere aveti despre aceasta tema si daca aveti propriile voastre teorii.

Marele oras, inspaimantatoarea jungla urbana, altarul mizeriei expuse obscen la fiecare colt de strada, locul devenit un gigant templu inchinat rautatii, prostitutiei, proxenetismului, coruptiei etc. , acesta este peisajul in care isi au cuib numeroase caste, fiecare cu propriile combinatii, invarteli, smecherii. Cum sa nu te distrezi traind intr-un oras de oameni obositi, plictisiti, murdari ( nu fizic, ci moral), intr-un oras depravat si depresiv, intr-un iad in care inocenta nu mai exista, intr-un oras  care si-a lasat amprenta destructiva pana si asupra frunzelor de toamna.

Privesti oamenii la rascruce de drum care nu au demitatea de a se privi in ochi, de a-si zambi, oameni turmentati, oameni chinuiti de pacatele unei vieti gri, unei vieti obisnuite, alaturi de oameni obisnuiti si gri,oamen tristi care poarta povara invidiei si a lacomiei, oameni falsi si ipocriti, oameni purtati de viata prin cele mai intunecoase cotloane departe de drumul virtutii, al cunoasterii, al puterii.

Cum Dumnezeu sa mai ai puterea de a zambi cand acasa te asteapta cei 30 de copii infometati, sotia violata sau sotul beat?! Ar insemna sa ai tupeul nesimtit de a infrunta viata si de a spune fara a te folosi de cuvinte ca “asta e nimic! Pot sa trec prin mai multe si inca sa-mi tin zambetul pe buze!” , ceea ce ar fi o provocare la adresa vietii. Cu viata nu te joci, nu esti suficient de bazat ca sa te poti juca, adica gandeste-te bine, tu esti in cel mai bun caz un mare nimic pe care viata il invarte dupa cum “vrea muschii ei ” (expresie manelara). Ce e viata, un lucru maret, complex pe care nimeni nu-l poate explica. Adica.. explicatii exista, slava Domnului, dar nimeni nu-i poate surprinde esenta: nu e nici buna, nici rea, nu poate fi pipaita, ceea ce inseamna ca e doar un concept, sau o idee(dupa cum ar fi spus un mare domn, mort si el), nu e corecta (asta spunem cu totii), desi in final toti primim ceea ce meritam. Si revin la vorba mea, daca s-ar gasi o explicatie care sa-i surprinda esenta, viata nu ar fi atat de importanta, mareata, divina.

Viata e ambrozia pe care zeii ne-au daruit-o, uitand insa sa ne explice la ce foloseste. Poti scoate bine si rau deopotriva, e nuantata. Ba nu, e colorata.. VIATA e COLORATA!!! Plina de farmec si galanta ,cuceritoare as spune, ne intinde putin cate putin din placerile ei precum o curtezana care plina de inocenta lasa la vedere (in mod accidental ,desigur), un decolteu menit sa starneasca pana si imaginatia sufletului rece si nepasator al omului care nu a trecut niciodata de partea creatorilor. Astfel vrei tot mai mult : sa traiesti mai mult, sa mananci mai mult, sa dormi mai mult, sa citesti mai mult, sa bei mai mult, sa te droghezi mai mult, sa iubesti mai mult, dar cel mai mult iti doresti sa traiesti vesnic daca se poate.

Da ajungi sa iubesti viata aia nenorocita tocmai pentru faptul ca desi nu ai in momentul de fata nimic, desi in momentul de fata esti un nimic viata iti da posibilitatea sa intorci roata. Asta iubim la viata, faptul ca e imprevizibila si faptul ca o putem sculpta dupa cum vrem , dar de multe ori nu ne da dreptul de veto de care am avea nevoie ca sa fim linistiti. Asa ajungi in situatia in care mergi pe un alt drum ca sa ajungi in final la aceeasi destinatie. Necunoscute sunt cararile vietii. Necunoscute si multe ,ale naibii !! Si totusi ce legatura are asta cu Bucurestiul (ignorand faptul ca ambele sunt adevarate labirinte , iar instinctul este singura busola pe care o avem la noi) ?!

 In calitate de capitala a mult iubitei noastre tari, Bucurestiul devine un centru in care viata e in plina desfasurare. Un loc in care oamenii desi distanti, reci si nepasatori, devin calzi si placuti la o cana mare de ciocolata calda, in timp ce privesc intr-un spatiu intim o piesa de teatru jucata in graba de actori, care pentru cateva minute renunta la viata cotidiana si traiesc in aceeasi lume o alta viata, marcata de cu totul alte probleme. Asta te face sa te gandesti ca toti cei din jurul tau se afla intr-o situatie proasta. Garantat toti cei din jurul tau au cel putin o problema grava, garantat cei care nu te privesc in ochi, nu o fac pentru ca nu te vad , din cauza problemelor care ii bantuie zilnic, clipa de clipa… CLIPA de CLIPA… Atunci tot ce poti face pentru tine bucuresteanule, si pentru cei din jurul tau este sa fii o pata de culoare intr-o jungla gri, sa fii un zambet cald intr-o mare de fete schimonosite de durere. Ce poti face pentru lumea ta porneste de la a imbunatatii ziua unui om. Asa ca zambeste cititorule, din Bucuresti, cu drag …

-Sefu` cred ca demonii aia fara clasa iara planuiesc sa te detroneze. Vorbele veneau din gura unui drac cu nasul carn. Numele aratarii de numai 50 de cm era Nero. Acesta era mana dreapta a lui Lucifer. Cel care conducea treburile murdare, in timp ce stapanul sau canta la pian sau compunea poezii.

-Numai sa incerce! spuse Luc izbucnind intr-un ras isteric. Chiar crezi ca demonii astia care la origine au fost oameni au sanse impotriva mea?! Lasa-i numai sa vina!!

-Ar putea iesi interesant, ei cu furci si cu cazane, iar tu ripostand cu poezii, vocea provenea din coltul cel mai intunecat al castelului din granit. Fiica diavolului, cea mai temuta aratare din tot infernul zambea. Fata ei parea schimonosita ca si cum zambetul acela i-ar fi provocat dureri insuportabile. Pana si Lucifer simti un fior rece in sira spinarii..

In ciuda rautatii sale, adanc impregnate pe chip, fata era covarsitor de frumoasa. Mama sa fusese o pamanteanca pe care Lucifer a furat-o punandu-i la dispozitie intregul infern.

-Cred ca pana si mama ar rade daca ar vedea cat te-ai inmuiat. Oricare te-ar vedea ar spune ca vrei sa o urmezi in Rai, spuse razand ironic.

Batranul demon nu raspunse provocarii, se multumi sa intoarca spatele si sa se urce pe tronul sau inalt pentru a-i arata ca inca e la conducere. Intunericul din jurul lui palea cu fiece zi ce trecea. De aceea tot timpul apareau mici rascoale, pentru ca supusilor lui le era frica ca “rautatea suprema” se transforma in ceea ce a fost la origine: un inger.

Si in infern trec anii, iar pacat cu pacat se aduna pana cand cel care a purtat povara pacatelor tuturor locuitorilor lumii subterane, dobandeste intelepciunea si odata cu ea asumarea raspunderii, ceea ce inseamna ca il asteapta o eternitate de infruntare a regretelor miilor de suflete pe care in mod marsav le-a atras catre suferinta vesnica. Singuratatea e dureroasa , iar iadul este locul in cae miliardele de suflete sunt condamnate sa nu poata avea legaturi. De aceea demonii sunt intr-o cautare continua. Singurele lor relatii sunt cele cu oamenii pe care-i persecuta.

Lucifer ajunsese un batran bantuit de regrete, care isi dorea linistea si pacea eterna la care renuntase cu mult timp in urma. In ochii celorlalti demoni devenise veriga slaba a unui imperiu in expansiune. Ce faci cu verigile slabe? le indepartezi, iar apoi le inlocuiesti. Persefia, fiica sa parea a fi succesorul potrivit.

De aceea din cand in cand cate un grup de demoni se rascoleau impotriva celui care i-a transformat in ceea ce sunt. Probabil ca daca Lucifer nu ar fi preluat initiativa de a-si omori semenii la inceputul inceputurilor, atunci nici un alt inger nu ar fi facut-o, iar lucrurile ar fi fost foarte diferite, incepand cu faptul ca nu ar mai fi existat oamenii. Acum la batranete Lucifer realiza asta si odata cu el armata lui de demoni care nutreau resentimente impotriva celui care a dovedit ca pana si un inger poate fi slab. Ii parea rau pentru fiica sa.

Fiica diavolului era rautatea intruchipata, iar acesta maliozitate a ei devenea cu atat mai dureroasa cu cat frumusetea ei nu putea fi masurata in cuvinte. Inspira celor din jur teama, admiratie, dorinta, iubire obsedanta si era constienta de efectul pe care il avea asupra demonilor si oamenilor deopotriva, iar asta o facea cu atat mai periculoasa. Nascuta in iad si crescuta de tatal ei tot acolo , asta dupa ce mama ei a disparut din peisaj dupa ce Persefia a implinit un an, toate astea i-au provocat o ura nelimitata pentru tot ceea ce o inconjura si mai ales pentru cei fericiti.

Veni ziua in care fiica sa implini varsta de 230 de ani, ceea ce o facea majora. In momentul in care devin majori demonii pot trece catre lumea oamenilor fizic. Persefia se hotara sa paraseasca Infernul.

-Voi pleca la miezul noptii, stii ca nu ma poti opri, asa ca te sfatuiesc sa nu incerci!

-Bine, fiica mea, nu voiam sa te opresc, dimpotriva e lucrul cel mai bun pe care-l poti face pentru tine, batranul si-ar fi dorit sa o imbratiseze, dar stia ca ar fi imbratisat un bloc de piatra, se multumi sa zambeasca trist.

“Ai grija de tine tata,nu-i lasa sa te doboare, nu pana ma intorc sa te apar” gandi Persefia.

Apoi spuse cu voce tare:

-De cand e maliozitatea ta atat de sentimentalist? Zambi rautacios si se retrase in camera sa.

Cand vechiul ceas de pe hol anunta miezul noptii Persefia chema poarta. In fata ei un tanar pe jumatate om , pe jumatate inger se prezenta drept pazitorul portii. Era prima oara cand vedea un inger, nu cunoscuse niciodata unul, de aceea frumusetea, stralucirea si caldura pe care tanarul le radia ii erau straine. Pentru prima oara in intreaga ei viata era impresionata. Fara sa realizeze, inima ei fusese cuprinsa de caldura pe care tanarul o emitea. Baiatul era dezorientat, nu vazuse in viata lui o faptura atat de frumoasa, atat de perfecta, parul negru lung ce cadea in valuri pe spatele lung pe jumatate acoperit de o rochie visinie, ochii ei mari albastri care ii aminteau de marea, atat de draga lui, stateau ascunsi de genele negre si lungi.Fata alba si buzele trandafirii completau tabloul. Nici unul nu indraznea sa vorbeasca. Tacerea ar fi continuat mult daca ceasul nu ar fi batut a doua oara miezul noptii.

-In lumea oamenilor acum! striga Persefia, incercand sa alunge clipele de tacere care i-au adormit simturile de demon.
-Numai acolo pot sa te duc - raspunse cald ingerul

-Urmeaza-ma! , in timp ce rasuci cheia aurita in broasca portii.

(continuare)

Bill stia ca asta o sa o faca atenta pe fata. Ii privea ochii limpezi si mari cu regret, vedea prin ei suferinta pe care Ani o ascundea in suflet, stia mai multe despre povestea asta decat ea insasi, dar iubirea pe care o simtea fata de ea il impiedica mereu sa clarifice situatia. Poate ca din cauza asta s-a hotarat ca in seara aceea sa-i spuna. Pana la urma nu avea nimic de pierdut, el era o fantoma, iar ea un om in carne si oase. Stia ca nu are nici o sansa , si ca zarurile au fost aruncate cu mult timp in urma, asa ca isi dorea sa o vad fericita. Durerea ei il macina atat de tare incat reusisa sa treaca peste gelozie si peste faptul ca o va pierde definitiv. Isi lua timp ca sa-si caute cuvintele potrivite, voia ca ea sa inteleaga din prima , pentru ca nu ar fi avut puterea necesara ca sa ii explice iara. Trase aer in piept si incepu..

***

Era noapte si o ceata groasa care inebunea simturile oricarui calator care s-ar fi aventurat afara din casa.. O umbra parea sa se furiseze in Padurea Interzisa, facandu-si loc printre copacii inspaimantatori. Pe masura ce umbra avansa catre inima padurii,copacii se indesau, iar spiritele lor isi faceau aparitia tot mai des in incercarea de a convinge intrusul sa se intoarca. Nu aveau nici o putere in fata vointei acestei umbre, nu putea sa se lase batuta, stia ca va reusi sa treaca peste asta, doar o facea pentru el.

***

Rana de la picior il chinuia teribil. A fost o adevarata provocare sa ajunga la adapost de unul singur, dar reusise. Se gandea la lupta de mai devreme si era surprins de propria lui putere. Nu intelegea cum a reusit sa se miste asa, si chiar sa zboare, nu putea pricepe de unde venisera aripile acelea si nici unde au disparut.. Important era ca ramasese in viata , desi parea ca monstrul ala o sa-l omoare. Durerea se intetea se ridica cu greu si se indrepta catre singurul dulap din camera “poate aici o sa gasesc ceva pentru rana asta”, abia acum observa camera sarac mobilata. Erau tot felul de simboluri desenate pe pereti, “ daca ma gandesc mai bine seamana cu camera lui Zenais”. Acesta era un shaman pe care il cunoscuse intr-o calatorie. Traia intr-o padure si folosea o singura camaruta. Oamenii se temeau de puterile lui, dar in schimb il respectau pentru faptul le-a daruit o recolta bogata si ploi imbelsugate, iar satul se transformase incet intr-o localitate prospera, chiar daca izolata. Zenais nu cerea mult de la sateni, doar respectul fata de padure. Cei care distrugeau padurea erau aspru pedepsiti, si izgoniti din sat. In ciuda puterilor imense pe care nu se sfia sa le foloseasca, acest Zenais era inca un copil, cu parul roscat si cu un zambet strengar pe buze. Privirea il trada in fata celorlalti, avea privirea aceea a omului trecu prin incercari grele, al omului matur si intelept. Desigur intre privire si zambet era o discordanta mare, dar amuzanta, parea un bunic care acopera cu zambetul pe buze nazbatiile nepotilor.. Opri sirul amintirilor si hotara sa studieze camera cu atentie, incercand sa cauze deosebiri intre camera in care se afla si cea in care se aflase cu 7 ani in urma .: “Totul e identic..”
- Sapte e o cira magica nu crezi? vocea care rasuna ca un ecou ii spulbera orice indoiala…

Rana il durea din ce in ce mai tare, dar prezenta lui Zenais,  intrebarile nu-i dadeau pace faceau durerea sa amorteasca, intr-un sfarsit se hotara sa intrerupa tacerea de mormant care crea o prapastie intre cei 2:
- Credeam ca ai murit Zenais.. Tu esti in spatele afacerii asteia?? Te credeam altfel.. se simtea in glasul lui dezgustul fata de vechiul lui prieten..
- Cred ca confuzi lucrurile, stii aripile care te-au ajutat sa scapi? Stii casa mea care a devenit adapostul tau? Dupa cum observ tot la fel de neincrezator ai ramas. E un lucru bun prietene, asa riscul de a fi tradat si omorat se reduce, zambetul lui strengar se transformase intr-un ras isteric, curmat apoi de o tacere brusca. Lasand glumele proaste deoparte, cred ca nu stii in ce te-ai bagat, afacerile astea sunt periculoase. Ai avut noroc ca oasele mi-au aratat viitorul tau in urma cu 7 ani, altfel erai mort, vocea sa era la fel de grava ca a unui parinte care-si cearta copilul neascultator.. Stii ca se vor intoarce dupa..
- Cine sunt ei? barbatul izbucni furios. Ce vor de la mine? Spune-mi am nevoie sa stiu..
- Sunt demoni, nu vor nimic de la tine. Vor doar sa te omoare! Glasul sau se asemana cu cel a unui profet care urmeaza sa prezica sfarsitul lumii..

Era frig , insa deja nu mai simtea cum carnea ii este strapunsa de vantul rece.. Gandurile ei ajunsesera deja la casa pe care o vazuse in vis. Trebuia sa-l ajute, fiindca totul se intamplase din vina ei, ca de obicei e punctul slab al celorlalti, insa acuma trebuia sa fie puternica pentru el si sa nu-l lase sa moara. Fata care strabatea Padurea Interzisa, fusese iubita lui Miyka`el, inainte ca acesta sa dispara in urma cu 7 ani, de atunci nu a mai auzit nimic despre el, asta pana in momentul in care a avut o viziune care ii arata pericolul care il asteapta si locul unde se afla. Continuase sa-l iubeasca in taina in cei 7 ani care au trecut, de aceea a hotarat sa-l salveze cu orice pret. Ajunse in inima padurii, frunzele pareau a vorbi despre povestea facerii lumii, si despre un inger stralucitor care a cazut din cer pe pamant ca sa-i salveze pe oameni si pe ingeri deoportiva.. Trecu mai departe catre casa care parea sa fie inconjurata de o aura albastra, ignorand povestea pe care o stia pe dinafara. Inainte sa apuce sa bata la usa, aceasta se deschise lasand o persoana cu un zambet larg si strengar sa se iveasca.
- Tu trebuie sa fii Samara. Se pare ca nu am fost inselat chiar esti minunata.
Fata se pierdu-se cu totul in fata strainului, toata puterea si increderea care au ajutat-o treaca prin padure se topira in fata zambetului acelui tip. Strabatu cu privirea camera iar intr-un colt il zari pe Miyka`el, care parea sa nu o recunoasca. “Exact ca in viziune, nu-si aminteste nimic” .
- Ai mare dreptate, nu-si aminteste nimic despre tine. Cand l-am intalnit acum 7 ani bolborosea despre faptul ca ar fi pierdut ceva important, insa niciodata nu mi-a spus despre ce e vorba, asa ca am banuit ca nici el nu stia. O sa iti explic ce s-a intamplat dupa ce ne ocupam de el. Ai adus planta?
- Da, spuse aratand o floare pe care o ascundea intre palmele care sangerau.

Zenais lua floarea zambind aprobator. Floarea alba nu ar fi folosit la nimic daca nu era patata de sangele fetei. Puse toate petalele pe rana lui Miyka`el , si incepu sa sopteasca o incantatie, dupa ce termina sangele fetei fu absorbit in rana care se inchise lasand o cicatrice sub forma unui trandafir alb. Rasufla usurat:
- Chiar la timp! Acuma fii fara grija, totul va fi bine, poti sa te odihnesti. Cat despre explicatiile pe care am sa ti le dau, nu am uitat, dar nu e momentul. te rog sa nu te opui.
Samara privi catre Miyka`el, acum ca el era bine, nu se mai grabea, intr-un fel ii era teama de ceea ce ar putea afla si de aceea prefera sa intarzie momentul confesiunii.
 Deocamdata o sa ma multumesc sa-l veghez pe Myka. Despre restul o sa mai vorbim.
Spunand asta se retrase langa baiatul care dormea profund. Asteptase atata timp clipa in care va putea sa-l atinga si sa-l priveasca incat acum lupta impotriva dorintei sale de a-l atinge, ii era frica sa nu se treazeasca si sa-si dea seama ca e un vis. Oboseala o invinse si adormi intr-un final alaturi de cel pe care-l veghea.

Soarele rasari vesel deasupra copacilor care pareau acum prietenosi. Dimineata aducea cu ea un aer de bun augur, de aceea padurea era plina de viata. Infernul de seara trecuta se transformase intr-o balada a naturii: pasarile ciripind la unison cu fosnitul frunzelor, cu zumzaitul albinelor, si cateva note grave atinse de nemultumirea unui urs care-si cauta hrana. Undeva in mijlocul padurii se afla casuta in care o fata se trezea alaturi de un iubit care nu o cunostea. Somnul nu o linistise, avea mii de indoieli, iar cel care parea sa aiba raspunsurile nu se afla nicaieri in apropiere. Langa ea Miyka`el dormea linistit, a carui rana se vindecase complet. Fata ofta privind corpul care se afla langa ea. Ii parea rupt dintr-o alta lume, diferita de a ei. Cum putea sa iubeasca un om despre care nu stia nimic, in afara de faptul ca s-a sacrificat pentru ea. Amintirile care pareau uitate, incepura sa-i invadeze mintea din locul unde erau bine ascunse.

***

…O happy daaaaayyy!!! Cea mai superba zi din viata mea. Da jurnalule exagerez, insa doar putin, e primavara si e anotimpul tuturor posibilitatilor, ieri o batrana m-a oprit pe strada si mi-a spus ca iubirea sta la panda , e adevarat ca am dubii, dar m-a inveselit zambetul ei inocent. Acuma eu stau la panda pana voi gasi “alesul” credeam ca am terminat cu romantismul dupa ce s-a intamplat cu Cipri , dar se pare ca “the one” are o rezonanta mult pre aimbietoare ca sa pot sta departe.. Baietii astia nu poti trai cu ei, dar nici fara ei.. Clisee,clisee.. Nici ei nu pot fara noi , iar asta ma face fericita.. Lasand prostiile deoparte sa trecem la lucruri serioase.. Dupa cum spuneam vremea e minunata iar asta inseamna un singur lucru ies la o plimbare cu barca pe lac cu nimeni altul decat Myka.. Ca veni vorba de iubire, un baiat nota + infinit :D.. Sunt asa linistita alaturi de el. Desi e distant , emana blandete si liniste.. E mereu serios dar simplitatea si inocenta lui ma fac sa rad de cele mai multe ori.. Ma rog suna telefonul, mai vorbim..

-Sun din partea lui Miyka’el. Voia sa-ti transmita ca vrea sa va intalniti in parcul de langa lac, la ora 8:00.
Vocea era necunoscuta si impersonala.Telefonul ciudat parea a prevesti ceva rau, insa Samara nu avea idee de ceea ce ii pregateste destinul.
- Ehh si Mika asta ma enerveaza de ce asa tarziu? In fine o sa fiu acolo! Altceva?!
.. insa telefonul ii fu inchis in nas..
“Nu credeam ca Mika ar umbla cu persoane atat de necioplite.. O sa ma iau de viata lui cand il vad!”. Ca orice fata care se respecta Samara incepu pregatirile cu 3 ore mai devreme: o un dus revigorant, putina crema,fard, parul aranjat si gata! Iesi pe usa in timp ce canta in gand “ je t`aime, je t`aime comme un fou, comme un soldat, comme un star de cinema/ je t`aime, je t`aime comme un loup comme un roi, comme un homme que je ne suis pas/ tu vois je t`aime comme ca..” ,o pisica neagra ii trecu calea. Semn rau ar fi spus in trecut, sau poate intr-o alta zi, insa acum era atat de fericire incat nu credea ca se poate intampla ceva rau, merse mai departe ignorand miorlaitul pisicii care aducea cu bocetele de la inmormantari. Aerul era greu, aproape irespirabil, semnele pe care ea le ignora, erau singurele ei sanse de a se impotrivi unui destin ce avea sa-i aduca numai nenorocire…

“Si asa a inceput totul!” vocea care ii intrerupse gandurile era cea a lui Zenais. Inima fetei incepu sa bata tot mai tare, el se intorsese..

… end of part V

(continuare)

- Nu fi prefacuta , stii ca asa este. Good old Luc` a fost creat de Dumnezeu, doar ca perfectiunea sa a fost completata cu un strop de invidie si unul de mandrie, care sa-l faca sa-si doreasca sa fie Dumnezeu. Acestui prooroc al raului Dumnezeu i-a daruit onoarea de ai fi rival. Oricum asta la ceva timp dupa ce a fost creat.

Ingerii l-au ajutat pe Dumnezeu sa creeze o lume perfecta pentru cea mai desavarsita creatie a sa, insa lipsea ceva. Intr-o zi, Dumnezeu isi admira creatia din departare. Erau perfecti, nici cel mai mic defect, iubeau natura, se ingrijau de ea, de ceilalati ingeri,  privii in jur, in acel moment de inspiratie, un lup flamand urmarea un iepure speriat. In ciuda scenei sangeroase, intelese ca nu exista varietate intre ingerii sai, si ca nu existau opusuri. Acum stia ce sa faca, zambi multumit , iar pentru o clipa se intreba daca nu mai exista un alt Dumnezeu care-l priveste de undeva. Un concurs prin care va echilibra balanta dintre bine si rau. El devenea un judecator impartial, care va decide soarta tuturor.” Ingerii mei va veti lupta intre voi, cei care vor castiga vor ramane in viata, restul vor pieri!” la anuntul crea intantaneu panica, insa disparu, nu inainte de a spune: “lupta dintre voi incepe acum”. In felul acesta cei care vor fi dispusi sa lupte, sa atace pentru prima oara, deveneau demoni, iar cei care se multumeau doar sa se apere fara insa a ataca ramaneau ingeri.

- Ingenioasa miscare, dar nu e putin cam de prost gust? Intreba putin scarbita de gandul ca Dumnezeu ar fi cu adevarat asa cum e descris in poveste.

- A facut ceea ce era nevoie. Ai sa vezi ca a avut dreptate.

-… dupa cum spuneam ingerii au fost cuprinsi de teama, cativa dintre ei au inceput lupta, fara sa le dea ragaz celorlalti. Acestia au fost primi care au observat ca distrugand un inger capatau mai multa putere, asa ca nu s-au multumit sa omoare doar unul ci mai multi. Unii ingeri se lasau atacati si distrusi, deoarece nu voiau sa faca rau. Ceilalti luptau cu atacatorii, incercand din rasputeri sa-i protejeze si pe cei slabi. Pe masura ce ingerii deveniti asasini ucideau , isi pierdeau frumusetea si stralucirea, aripile lor deveneau treptat negre, pana in puctul in care ochii lor deveneau sensibili la lumina pe care ingerii, ramasi buni o emanau.

Incetul cu incetul ingerii acestia care cautau puterea omorandu-i pe cei slabi s-au transformat in ceea ce noi numim astazi demoni.

Unul dintre ei omora in stanga si-n dreapta fara sa tina cont daca sunt de-ai lui, sau “dusmani”, numele sau era Lucifer. Chiar si cu aripile sale devenite intunecate, cu cele 2 coarne care i-au crescut in crestetul capului, chiar si cu hainele, mainile si sabia patate de crimele comise, isi pastrase o stralucire, el nu ucidea de placere, pentru el actul de a ucide devenise o modalitate de a se simti ca un Dumnezeu, pentru el era dreptate, reusise sa-i manipuleze pe ceilalti demoni si sa-i faca sa ucida pentru ei. Toti ingerii buni au fost incercuiti, iar atunci cand masacrul era pe cale sa inceapa, Dumnezeu a intervenit:

“Am hotarat sa opresc sirul crimelor, voi ingeri rai care i-ati atacat pe cei fara de aparare veti fi izgoniti din Rai si trimisi in adancul Pamantului, ceilalti vor ramane in Rai. Aici e locul celor buni si drepti, demoni plecati! spunand acestea demonii au cazut din Rai. Atunci Dumnezeu a hotarat sa culmineze propria lui munca prin crearea omului.

Cand a fost creat Omul, Dumnezeu a hotarat ca acesta sa fie stapan peste pamant, un loc care simboliza exact ierarhia fiintelor create de El: Iad, Pamant si Rai ; demoni, oameni si ingeri. Si acesta a fost supus unui test, stii prea bine povestea fructului din copacul cunoasterii, de fapt Dumnezeu i-a dat omului prin acel test posibilitatea de a alege, liberul arbitru.

-Plictisitoare poveste, nu mai am rabdare, vreau sa dorm!

- Mai acorda-mi cateva minute, apoi poti face ce doresti!

Demonii in cautarea lor de putere au inceput sa hartuiasca ingerii, iar asta a fost inceputul razboiului, in care oamenii au picat la mijloc. In tot haosul asta in care demonii urmareau si ucideau ingerii pazitori ai oamenilor, unul dintre ingerii de seama ai Raiului a hotarat ca trebuie sa lupte impotriva demonilor chiar daca asta l-ar transforma si pe el in unul. Numele sau era Miyka`el… Pe scurt a ajuns, a luptat a invins, s-a indragostit de un om, iar asta i-a adus pieirea.

- S-a indragostit?

… end of part IV