Author Archive

Pe o masa zaceau neatinse de zile acuarelele, o pensula si o coala alba de hartie. Langa aceste unelte, o cana de cafea isi pierduse savoarea, iar coltul de paine incepuse sa dea semne de “imbolnavire”. Sub masa o pereche de blugi manjiti de vopsea zaceau uitati pe covorul care abia respira sub stratul de praf care s-a depus de-a lungul timpului, iar scaunul devenise cu numai o seara in urma, o gramada de lem,ne bune de aruncat pe foc. In ansamblu, camera ar fi fost destul de bine luminata daca gemurile nu s-ar fi ascuns sub draperiile albastre si, in mod ciudat, curate.
In partea opusa geamului, trandavea, obosit, patul ale carui asternuturi, odata albe , se intrepatrandeau intr-un haos ordonat. Pe noptiera veche, sedea o veioza puternic colorata cu nuante de rosu si verde. Mijlocul camerei ii era dedicat altarului inchinat artei. Acolo se afla un tablou ce reprezenta o femeie creola, ai carui ochi intunecati, te studiau din momentul in care puneai piciorul in micuta odaie. Femeia era dezbracata, afisandu-si cu destrabalare sanii jucausi, ce pareau a spune “cucu-bau” din spatele parului ce curgea in valuri castanii acoperindu-i trupul. La poalele tabloului dormea ghemuit un barbat. Aerul statut din camera trada linistea specifica orelor diminetii, care fu curmata de alarma radioului: ” …And I’d give up forever to touch you, cuz’ I know that you feel me somehow. You’re closest to heaven than I’ll ever be, and i don’t wanna go home right now…”
Pe podeaua rece, tanarul incepu sa se miste, vizibil deranjat de trezirea brusca.

- Cica buna dimineata si tie! urla catre radio in timp ce se ridica miscandu-si bratele si picioarele incercand sa-si dezamorteasca corpul.

Radioul continua sa-si faca silitor treaba, iar cantecul ii umplu mintea lui Razvan. Evrika! Dupa 2 ani de zile, un amarat de cantec face lumina. In sfarsit stia exact ce are de facut.

In fiecare zi iesim pe usi, infruntam, de multe ori fara pic de incredere, necunoscutul. In caminele noastre, suntem puternici, increzatori, pentru ca traim cu iluzia ca ne protejeaza de tot ce e rau. Ceea ce se si intampla, in general… Suntem protejati de frig, de animale de prada, de multe ori de hoti, criminali, si probabil de multe alte lucruri care nu-mi vin acuma in minte. Important e ca suntem protejati de ceilalti oameni, pentru ca noi decidem cine poate pasi sau nu in casa in care locuim. Noi facem selectia, cine devine prieten, cine nu merita sau nu trebuie sa stea in preajma noastra. Adica mie ca individ, amarat, chinuit, neincrezator, fricos s.a.m.d. , mi se da dreptul irefutabil de a-mi alege prietenii si persoanele la care tin. Ceea ce ar fi un lucru bun, daca nu as fi enumerat cateva dintre “calitatile” care ma fac incapabil de a privi in strafundul unei persoane si de a vedea ceea ce e acolo, si nu ceea ce vrea sa arate. Asa ca se intampla ca de multe ori, sa lasam hotul, criminalul, dusmanul, violatorul s.a.m.d., sa treaca de usa care ne protejeaza de restul lumii. Ceea ce ar fi un act de curaj, daca am stii ce se ascunde de fapt sub masca pe care o poarta fermecator peste chip, pentru ca stiti vorba aceea: tine-ti prietenii aproape, dar tine-ti dusmanii si mai aproape. Then ginete! ( nu se poate! ) Culmea e ca de multe ori oamenii nu fac rau intentionat, ba mai mult, nici nu-si dau seama ca fac rau. Si de multe ori, cei care au intentii bune, sunt cei care ne fac cel mai multe ori. Ceea ce e trist si urat si nedrept, insa uneori, ne mai trebuie sa cate o palma, ca sa nu uitam ca totul se poate intoarce impotriva noastra. Aici sunt multe scenarii: poate sa inceapa ca un vis frumos, ceea ce te face sa ai asteptari tot mai mari, si apoi descoperi ca nimic nu e ceea ce pare; sau incepe cu un vis frumos, dar se intampla o nenorocire; sau incepe urat si de termina frumos, sau incepe urat si se termina urat, sau sau sau… Mii de posibilitati. Viata asta poate fi orice de la urata la minunata, dar o lege universala a avut grija ca viata sa nu fie niciodata previzibila. Trec ca de obicei de la una la alta, si niciodata nu ajung la nici o parere. Dar e cea mai buna modalitate de a scapa de unele ganduri care-mi fac rau, si fara de care pot sa traiesc. Cel putin e modalitatea pe care eu o aleg pentru mine. Sa fim cinstiti, e bine sa gandim, dar unele ganduri ne fac mult rau. Si atunci fiecare prieten care se crede psihoterapeut incepe sa-ti recomande sa faci aia, iar daca nu merge, gaseste alte solutii, unele inteligente, altele supide, intentia e desigur buna, insa daca el face “treaba complicata”, nu inseamna ca noi suntem degeaba? Cum mai invatam noi ceva din toata harababura aia?! Si de unde stie prietenul ala care are viata lui proprie care sunt nevoile noastre, cand el nu stie ce vrea el de la viata?!E clar ca ceva e gresit. Toata lumea poate sa dea sfaturi, cu sau fara diplome. Eu una, ma declar vinovata. Mi-e mai usor sa spun ce cred despre o situatie in care nu sunt implicata. E adevarat ca nu am spus nimanui eu trebuie sa faci asa, pentru ca eu stiu mai bine, ci m-am multumit sa spun daca as fi in locul tau as vrea urmatoarele solutii. Ceea ce e urat, avand in vedere ca sunt de parere ca singurii in masura sa luam decizii cu privire la problemele noastre personale suntem noi insine, cei care suntem implicati in problema respectiva. Dar vorba cantecului ” even an angel can end up fallin’ “. Revenind la siguranta casei care nu e deloc sigura, si eu am fost ranita de cateva ori. De cele mai multe ori orgoliul meu a fost ranit mai tare decat inima, pentru ca am ales sa ignor ceea ce imi spunea mintea, si sa acord o prima sansa oamenilor fara sa ii etichetez. Acuma ii etichetez si ma adaptez la ei, astfel incat sa le fie greu sa-mi faca rau. Si totusi din cand in cand, intalnesc o alta persoana care se adapteaza atat de mult la mine, incat nu reusesc sa-mi dau seama cine e in spatele mastii. Si atunci sunt complet dezarmata, pana in momentul in care timpul isi spune cuvantul si masca se deterioreaza si vad ca, am oferit ceva unei persoane pe care nu o cunosc. Mai pe scurt, atunci cand ma insel, doare ca draq. Si doare zile, saptamani, uneori chiar luni. Pana ma trezesc intr-o zi si realizez ca de fapt nu ma doare deloc, ba chiar durerea incetase de mult, insa eu uitasem sa fiu eu. Ranile se vindeca, iar temerile trec si sunt inlocuite de alte temeri, cel putin eu asa cred. Iar timpul sterge uneori chiar si urmele cicatricelor. Sa speram ca timpul nu va reusi sa stearga si ceea ce am castigat de pe urma durerii…

My angel, my all, my very self – Only a few words today and at that with pencil (with yours) – Not till tomorrow will my lodgings be definitely determined upon – what a useless waste of time – Why this deep sorrow when necessity speaks – can our love endure except through sacrifices, through not demanding everything from one another; can you change the fact that you are not wholly mine, I not wholly thine – Oh God, look out into the beauties of nature and comfort your heart with that which must be – Love demands everything and that very justly – thus it is to me with you, and to your with me. But you forget so easily that I must live for me and for you; if we were wholly united you would feel the pain of it as little as I – My journey was a fearful one; I did not reach here until 4 o’clock yesterday morning. Lacking horses the post-coach chose another route, but what an awful one; at the stage before the last I was warned not to travel at night; I was made fearful of a forest, but that only made me the more eager – and I was wrong. The coach must needs break down on the wretched road, a bottomless mud road. Without such postilions as I had with me I should have remained stuck in the road. Esterhazy, traveling the usual road here, had the same fate with eight horses that I had with four – Yet I got some pleasure out of it, as I always do when I successfully overcome difficulties – Now a quick change to things internal from things external. We shall surely see each other soon; moreover, today I cannot share with you the thoughts I have had during these last few days touching my own life – If our hearts were always close together, I would have none of these. My heart is full of so many things to say to you – ah – there are moments when I feel that speech amounts to nothing at all – Cheer up – remain my true, my only treasure, my all as I am yours. The gods must send us the rest, what for us must and shall be –
Your faithful LUDWIG “

- Prolog -

Din cele mai vechi timpuri a existat o batalie intre barbati si femei. O batalie in care fiecare parte a avut suisurile si coborasurile sale. Nu se poate spune ca a existat un invingator absolut in razboiul absurd pe care-l ducem, inconstient zi de zi. Iata cateva exemple:

In Grecia antica, barbatii erau homosexuali, dap.. ati citit bine erau gay. De fapt erau bisexuali, pentru ca nu uitau ca trebuie sa ajute la perpetuarea speciei, datorie pe care o indeplineau ca niste adevarati razboinici. Iubirea adevarata nu putea exista decat intre 2 barbati. Femeile erau niste unelte pe care le utilizau de nevoie, nu de placere. Asta pana cand, un sculptor pe nume Pygmalion, a sculptat o statuie atat de perfecta, incat s-a indragostit de ea. Numele pe care el insusi i la dat statuii, era Galathea. Incepand cu acest sculptor se spune ca a inceput sa se raspandeasca iubirea si respectul fata de femei.

Celalalt exemplu ii revine uneia dintre personajele feminine pe care istoria a invaluit-o intr-o perdea de mister, o perdea atat de densa, incat numele sau a ramas necunoscut pentru noi, insa figura ei a fost atat de importanta, incat a meritat sa fie supranumita Regina din Saba ( Queen of Sheba). Pe scurt: o regina desavarsita, care a stiut sa rezolve problema irigatiei, intr-un adevarat desert, care a excelat prin calitatile sale diplomatice, strategice si economice. Aceasta a plecat in Ierusalim, in vizita la regele Solomon. O vizita diplomatica, pentru a intari relatiile comerciale dintre cele 2 tari, care a ajuns sa fie de fapt un schimb de culturi. In cei 3 ani, pe care se presupune ca i-ar fi petrecut in Ierusalim, Sheba a invatat despre crestinism caruia i-a adus completari din propria s-a religie, punand astfel bazele Coranului. Se spune ca regele Solomon s-ar fi indragostit de regina, insa aceasta i-a refuzat avansurile, asa ca cei doi au facut un pact: Sheba avea sa fie a lui Solomon, daca aceasta ar fi luat acasa ceva din tara lui. A pus un vas cu apa langa patul ei, si a asteptat ca femeii sa i se faca sete. Ceea ce s-a intamplat, iar rezultatul a fost o noapte “nebuna” in care se presupune a fi fost conceput un baiat. Dar astea sunt doar teorii.. Continuare… »

Ryokan, un maestru Zen, isi traia zilele  inghesuit intr-o casuta saracacioasa la poalele unui munte. Intr-o zi, un hot i-a vizitat casa in cautare de prada, insa a descoperit ca nu exista nimic care sa merite furat in acea locuinta simpla. In acest timp Ryokan s-a intors descoperindu-l pe hot.

“Probabil ca ai batut cale lunga pentru a ma vizita” ii spune Ryokan hotului , “asa ca nu te vei intoarce cu mainile goale. Te rog accepta hainele mele ca darul meu pentru tine.”

 Nedumerit, hotul lua hainele si fugi, scufundandu-se in orizont. In urma sa, Ryokan statea dezbracat privind Luna, “Bietul om”, ofta el, “imi doresc sa-i fi putut oferi Luna asta superba.”