Ziua mea petrecuta alaturi de prieteni dragi. La multi ani pe calea aceasta tuturor celor care va amintiti cu drag de copilarie, care ati pastrat o mica parte de acolo in voi si, bineinteles, celor care inca sunteti copii.

De multe ori suntem prinsi intr-un joc care pare sa se invarta in cerc. Ca o hora.. E funny la inceput, dar daca joci prea mult ai impresia ca intri intr-o rutia, iar ceea ce e menit sa te faca sa te simti bine reuseste sa produca exact contrariul: te plictisesti.

Multi oameni plictisiti intalnesti pe strada,  probabil ii si cunosti. Nu ca eu nu m-as fi plictisit in viata mea, dar ma consider norocoasa din punctul asta de vedere. Stiu sa ma bucur de chestii marunte, de detalii. De exemplu, ieri plimbandu-ma in parc, priveam norii frumosi colorati de lumina placuta a soarelui ce apunea si incercam sa surprind imagini in forma norilor. Probabil citind asta ti se pare o chestie copilareasca. Chiar este, dar iti mai amintesti cum atunci cand erai copil un cantec frumos, o poveste frumoasa, un nor frumos, un parfum,o floare, un joc te faceau fericit?! Nu aveai nevoie de mai mult, nu aveai nevoie de un suflet pereche, nu aveai nevoie de o cariera stralucita sau de multi bani, poate din cand in cand de un pufulete sau de o bomboana,ahh si de zambetul mamei.
Iti amintesti fericirea cu care descopereai fiecare lucru in parte?Eu da.. De exemplu imi amintesc cum pe la varsta de 4 ani am dedus eu ca semiluna se formeaza atunci cand un nor acopera luna. Nu va inchipuiti cat de mandra si de fericita eram, in special cand mama ( draguta de ea ) mi-a spus ca are cel mai destept copil de pe lume :-)) ( thanks ma! ).

Cum ajungi ca de la stadiul in care orice te bucura sa involuezi la stadiul in care nimic nu te satisface? Eu cred ca ne obisnuim cu ceea ce se petrece in jurul nostru, cu floarea, cu zambetul mamei, cu scuzele, cu soaptele de iubire, cu complimentele, cu gustul mierii, cu apusul, cu rasaritul, cu fiorii pe care ni-i provoaca vantul sau picaturile de ploaie, cu povestile frumoase de dragoste, cu lucrurile marunte in general, dar si cu lucrurile mari.
Ce e de facut? Nu sunt in masura sa spun ce puteti face cu viata voastra. Stiu in schimb ce fac eu, ma bucur de viata, de senzatia pe care mi-o ofera tesatura unei bluze, de faptul ca pot sa sufar, de faptul ca pot sa iubesc, de faptul ca pot sa ajut pe cineva, de faptul ca cuiva ii pasa de mine, de esecuri – pentru ca stiu ca ma vor motiva, de fluturi, de delfini, de nori, de cer, de culori, de apus,de rasarit de parc, de umbra unui copac intr-o zi calduroasa,de o carte, de mine,de cei din jurul meu. Poate ca totusi viata e asa cum o faci… sa para!

Cum ai reactiona daca cineva ti-ar spune ca mai ai 2 zile de trait? Ce ai face acum? In clipa urmatoare? In ultima clipa?? Ti-ai aminti cat de mult apreciezi maruntisurile pe care acum nu le mai observi, ai trai cu adevarat aceste 2 zile si ai uita de pilotul automat pe care l-ai pus sa-ti conduca viata – eu asta cred. Nu e nevoie sa cersesti fericirea, trebuie doar sa o vezi atunci cand e in fata ta, atunci cand ea iti cerseste atentia. Uita de vise, traieste-le!!!

Era o seara vesela… Oamenii cantau voiosi pe strada, in semn de bucurie ca vara se apropia. Lacul arunca pretutindeni cristale de lumina galben-albasturie. Undeva pe marginea lacului, un tanar se aseza in genunchi, intinzand o cutie catre o fata,se auzi un strigat de fericire,iar apoi se pierdura unul in bratele celuilalt. Altundeva, doi batrani se plimbau tinandu-se de mana, privind linistiti si tacuti catre lacul unde s-au cunoscut. Era intradevar o noapte serena, iar oamenii pareau a fi impacati cu lumea. In casa de langa lac ziua trecuse monoton, iar zilele monotone se incheie cu o poveste interesanta. Cel putin asa insista Bill…

- Stii ca Viata si Moartea arata la fel ca oamenii? Cand am murit, asta m-a surprins cel mai tare, adica pur si simplu mi-am imaginat altceva, poate chiar un schelet imbracat intr-o pelerina neagra tinand o coasa in mana. Nici macar nu era imbracat in negru. Moartea e un el, spuse revoltat Bob plimbandu-se agitat prin camera, in timp ce teancul de foi de pe birou se imprastie in camera care oricum nu era prea ordonata.

- Mdea… Multe lucruri nu sunt asa cum ni le imaginam noi sau altii. Indivizii care fac filme sunt platiti ca sa fie creativi, pentru ca filmul sa se vanda, publicul vrea scheleti, iar ei asta ofera. Are logica, nu crezi?! Statea intinsa pe patul acoperit de un asternut albastrui si de un munte de perne frumos colorate. Parea ca sta asezata pe cerul care afisa un frumos curcubeu. Rasfoia aparent interesata, o revista pentru femei, in realitate mintea ii era cuprinsa de ganduri, amintiri. De multe ori cand Bob ii spunea tot felul de povesti, acestea ii se pareau cunoscute, ca si cum le-a mai auzit, ca si cum le-a trait, nu putea spune cu siguranta. Si totusi, banuiesc, ca viata e o ea, avand in vedere ca moartea e un el, continua Ani.

- De fapt viata e un ingeras. Nu are nici un gen. Cupidon, Valentin, Eros, arata cam la fel. Ii lipsesc sagetile otravite, dar are aceeasi meserie. Ii invata pe oameni sa se dezbrace la propriu si la figurat in fata partenerului. E cam jucaus. Parerea mea e ca eu as fi mai potrivit sa practic aceasta meserie, adica cred ca sunt o persoana care raspandeste iubire in jurul celorlalti chiar si in calitate de fantoma. De fapt, as putea spune ca iubirea mea persista mai mult decat viata.

-Cine, tu?! Tu care nu stii sa iubesti macar 24 de ore fara intrerupere o singura persoana? Pana si un parfum bun rezista mai mult decat atat, spuse fata in timp ce impatura cu grija revista.

- Inca nu te pricepi la oameni… In fine! lasa-ma sa-ti spun o poveste… Continuare… »

Nu sunt fana reclamelor si nu le promovez, insa cea de mai jos este intr-adevar impresionanta prin mesajul transmis. O pledoarie frumoasa pentru exemplul personal si depasirea constrangerilor pe care viata ni le pune in fata in drumul catre atingerea unui vis. Do we really have to be like others?
Do we really have to be like others?

:shucks:   Who invented society , cities ? Cine a inventat Bucurestiul ?…cred ca nu stiau saracii oameni , ce soarta va avea ; Bucur ala cu mioritele lui ( ca cik de la un oieras i s-ar trage numele Bucurestiului)  habar nu  avea ca ….mioritele lui o sa se inmulteasca  si or sa se transforme , majoritatea , in boi si vite …de la atata pascut :))  Aiurez ..

Stau si ma minunez cum evolueaza lumea… intr-o anumita perioada ceva era asa de important incat iti sacrificai viata pentru indeplinirea sau pastrarea lui ,ca  peste cateva decenii sa nu mai insemne nimic , ba sa regreti ca trebuit sa lupti pentru acel “ceva” . Azi … unii regreta perioada comunismului , regreta timpul in care aveau asigurata o anumita stabilitate sa zicem ,economica  si privesc cu intristare si dispret la prezent.” Libertatea ” exprimarii , unul din “acel ceva” pe care, pe atunci,  romanii il doreau cu inflacarare a devenit azi un bun neutilizabil . Azi , cand la noi in tara este democratie  “cik” , oamenii au uitat  cum , cand si ce sa  “exprime”.  Vorbele fara substanta , multe si  adeseori vulgare  au acaparat comunicarea obisnuita  dintre semeni ,  astfel incat  ,au devenit un fel de reflex , de care nu  mai tinem seama , ceva automat .  Cel putin asta am observat in jurul meu , la mine , cunoscuti.  Spunem vorbe “goale” de obicei , iar atunci cand aceleasi vorbe vor sa transmita altceva decat “goliciune” …nu mai sunt luate in seama nici macar de urechea celuilalt , dar sa mai fie intelese. Continuare… »