Blogul lui Adi imi este o casa virtuala extrem de primitoare. Construit pe baza principiului “discutii intre prieteni”, ne adaposteste gandurile, opiniile, experientele si uneori aberatiile intr-o atmosfera primitoare si adesea colegiala. De multe ori, atunci cand scriu pe blog, ma simt ca stand la discutii intre prieteni, intr-un cerc micut si restans. Si daca ati observat, in majoritatea cazurilor, suntem noi, cei 5 autori de blog care ne comentam reciproc articolele.
De mult observ insa, numarul vizionari ale articolelor. De aproape fiecare data depasesc 20 de vizionari, iar multe dintre posturi oscileaza ca medie intre 30-60 de vizionari. Este un numar destul de maricel pentru un blog pentru/intre prieteni. Si ma intreb adesea, cine ne mai viziteaza blogul?  Si daca avem totusi trafic, de ce nu avem si comentarii? O varianta moderna a fricii de comunicare sa functioneze si in online?
Simple curiozitati personale…

(Ex: posturile mele despre imnul Romaniei si despre schimbarea rapida au aprox. 50 de vizionari. Nu le consider mari realizari, nu au nici stil scriitoricesc si nici idei interesante, iesite din comun. Cu toate aceste numarul e maricel, cu mult peste orice asteptare pe care as avea-o fata de alta “casa virtuala” in care, din cand in cand mai locuiesc).

Azi in timp ce verificam e-mail-urile, am dat peste un e-mail venit de pe blog prin care mi se cerea sa moderez un comentariu la un articol de-al Catalinei… Ok, citesc… autorul  : Ionut Blejdea.. ok dau “approve it” . Si apoi mi s-a parut ca am vazut si un URL trecut la comentariu, verific din nou si descopar http://ionutblejdea.lx.ro(inconstructie) . Editez url-ul pentru a inlatura partea cu “(inconstructie)” si apoi accesez site-ul.

Ionut Blejdea is back online – dupa mai bine 5 ani – revine in mediul online!

Cine este el ? Unul din prietenii cu care am petrecut o parte buna din copilarie-adolescenta pe meleagurile Orsovei

Fara alte cuvinte (ca oricum nu ma pricem la “scriitoriceli” de oricare ar fi ele ) ii urez un “calduros” (incalzit la chibrit) - Bine ai venit in “blogosfera” !

Hai-hi, hai-ho, suntem pitici misto tananam-nanananam, nanam-pampam. Credeti in pititci? Dar in magie? Dar in clarvazatori? Dar in fantome? Dar in psihopati?

Vine un timp in viata, in care te intrebi daca toate acestea exista, sau e pura fantezie umana. Ramanem sceptici atunci cand o persoana face un pas in fata si insiruie o presupusa intamplare adevarata. Ceea ce nu cunoastem si nu vedem cu proprii nostri ochi, e inexistent. Si totusi suntem multi care credem ca exista ceva mai mult, spune-i Dumnezeu, Alah, Spirit Creator, Ra sau oricum iti vine in minte. Suntem altii care credem in destin, in ceea ce latinii numeau zeul Fatum cu ale lui tablite ( culmea in numar de 12 la fel ca si tablitele lui Hermes). Un simbolog ar considera numarul 12 drept un ciclu complet. Recunosc ca mi se pare fascinanta ideea ca exista o viata dincolo de moarte. Ca moartea reprezinta doar o etapa, o poarta ce simbolizeaza maturizarea sau de ce nu, initierea sufletului. Numiti asta romantism, teozofie sau nebunie. Cred ca tuturor ne-ar placea sa stim cu siguranta ce se intampla cu identitatea noastra ( ca sa nu-i spunem suflet), cu ceea ce pune motorul asta numit corp in miscare. Nu, nu am gasit raspunsul, as putea sa incep sa speculez, as putea sa incerc sa conving pe cei din jurul meu ca nu exista moarte spirituala si ca de fapt energia e reciclabila. Dar nu, nu vreau sa conving pe nimeni. Mie imi place sa cred ca se intampla ceva mai departe, nu conteaza ce, dar ca ciclul vietii nu se opreste atunci cand murim. Asta nu inseamna ca sunt o adepta a teoriilor precum ca fantomele exista. Imi place ideea si merg pana in punctul in care, cred ca pamantul poate “inregistra” Continuare… »

 

Ieri a fost 1 mai. O zi pe care multi au sarbatorit-o la munte sau la mare, nu si eu.  De vreme ce cunosc litoralul ca-n palma, m-am hotarat ca anul acesta sa-l petrec, ca toate pitzipoancele unde altundeva decat in mall. Am ales drept tinta: Baneasa Shopping Center, misiunea: scapa de plictiseala, aliat: Betty. Bun… Cu toate aceste date, am trecut la fapte. Ready? Steady… GO BITCHES! Si uite asa am ajuns eu si cu betty in plin 1 mai, sa ne plimbam prin mall. Desigur, nu am vazut nimic cu adevarat interesant, decat niste pitiponci dragutei, in schimb ne-am amuzat teribil, poate datorita durerii pe care parea sa ne-o provoace incaltamintea noastra, sau poate datorita ploii torentiale care s-a intamplat sa inceapa chiar cand am iesit din mall. Pana am ajuns in statia de RATB, eram ude pana la piele, asa ca nu mai avea nici un sens sa ne adapostim pe undeva. Desigur, domnul sofer al 131-ului nu s-a grabit sa isi preia calatorii, deci am stat in ploaia torentiala aproximativ 10-15 minute, timp in care am profitat sa iau o pastila. Fusesem isteata si am profitat ca am fost in mall ca sa-mi cumpar humex ca aveam eu impresia ca o sa racesc. Si mai bine ca nici nu as fi putut sa gandesc.

Am ajuns la Aviatorilor de unde am luat metrou-ul, in care desigur am dat iara de genul acela de primate, pe care unii i-au numit cocalari. Am trecut peste, si am reusit sa ajungem in Crangasi, de la metrou pana la mine acasa sunt vreo 5 minute de ploaie torentiala. Am ajuns acasa ne-am schimbat, ne-am bucurat de putina mancare, iar apoi am vizionat un film. Filmul se numeste The Uninvited, care mi se parea un pic cam prea previzibil chiar si pentru un film horror, dar recunosc ca finalul a fost mai mult decat surprinzator, si relevant. A doua zi, am iesit pe usa cu betty sa o conduc la metrou, cand ce sa vezi? Surprize-surprize! Am ramas cu clanta in mana. Pe langa faptul ca m-a luat o gripa de as vrea sa ma arunc de la fereastra dar nu prea pot ajunge pana acolo, am reusit sa distrug o clanta. Serios frate, cat de penibila pot fi?! Pana unde pot merge, ca am trecut si de panze albe si de panze negre si de tot. Si uite asa ma paste pe mine ghinionul, in fiece clipa a vietii mele absolut normale. Dar sunt multumita de viata mea, si de multe ori chiar si de mine, pentru ca in mijlocul ghinionului, mereu se gaseste ceva care sa ma faca sa zambesc.

Vedem multe. Pe strazi, la stiri, prin ochii altora, dar in aceasta lume cruda de cele mai multe ori.

Ajungi sa-ti pui la indoiala moralitatea,demnitatea si principiile care te-au calauzit de atatea ori prin viata. Pentru ca intotdeauna florile vecinului par a creste mai usor. Ceea ce noi caram in spate si numim in mod cliseic “cruce”, devine o povara mult mai grea decat a oricarui alt om de pe lume, ceea ce mie, personal, mi se pare absolut firesc.

Si totusi, vine un moment in viata, in care iti pui mainile in cap si te intrebi ce a putut fi in mintea unei persoane atunci cand a actionat in mod neconventional. Din pacate, sunt lucruri imorale, care au devenit in timp conventionale, drept exemplu – coruptia; din fericire, exista lucruri grave care inca sunt privite aspru de catre marea majoritate a acestei planete si avem ca exemplu crima.

Sunt mai multe tipuri de crime: cu premeditare, fara premeditare, din pasiune, din lacomie, accidentale, in legitima aparare, crimele in masa si crimele comise in serie.

Pana si mult apreciata si bine oranduita Biserica a “comandat” uciderea unor oameni, in ciuda faptului ca legea dumnezeiasca cere “Sa nu ucizi”- simplu, clar, concis, dar degeaba. Pana si politistii ucid desi legea spune ca este o infractiune ( nu ca ar fi un lucru rau ca politistii au dreptul sa omoare un infractor periculos). Continuare… »