Ma gandeam zilele astea la oameni si la fericire. Foarte putini oameni sunt fericiti, asa cred. Ii vezi in autobuz, pe strada, mai ales cand ploua, toti cu haine cenusii, negre… privirea in jos, tristi, framantati de ganduri “off, trebuie sa platesc telefonul”, “off, trebuie sa fac piata”, “off, Petrica vrea sa mergem la gratar si nu avem bani”… trebuie sa… nu avem… sunt laitmotivurile care se repeta si se repeta. Atmosfera bacoviana. Intrebarea care imi vine automat este: si de ce domne, nu pot fi oamenii fericiti, in ciuda problemelor, lipsurilor,nevoilor? si raspunsul [dupa jumatate de cana de cafea] este ca nu au generatori de fericire :).

Generatorii de fericire in teoria ad-hoc a la Ada definesc toate acele lucruri, evenimente, intamplari care pot da nastere unui zambet, unei stari de bine… se cunoaste de exemplu inghesuiala din mijloacele de transport din capitala si nervii care se aduna pana ajungi in statia la care trebuie sa cobori… si atunci principiu este… de ce sa te enervezi… sa iti consumi energia aiurea, cand poti foarte bine sa te uiti la oamenii din jurul tau si sa te amuzi… precis gasesti un om interesant… vreo batrana octogenara are o palarie ciudata, alte doua se cearta ca le place sa se certe, un domn cu o pleata falfaita scoate sunete ciudate de concentrare in timp ce completeaza o integrama… si tuu…om impins si in pozitie ciudata de stridie la conserva, ce rost are sa te mai enervezi?

Si sunt o gramada de situatii… uite, eu nu inteleg persoanele care au examen… scriu, dar nu prea bine, nu le convine, se agita, afla nota, se ambaleaza, intreaba 30 de oameni ce au scris si cum si de ce… si se agita inca doua saptamani pe tema asta, contagiind toata lumea din jurul lor… uff… de ce sa fii trist si suparat cand faptul e consumat… greseala e a ta… si chiar nu mai poti schimba trecutul?

Mi se pare mult mai usor sa razi, sa te amuzi cand citesti o carte, sa iei lucrurile asa cum sunt, cu bune si rele, sa nu dramatizezi, sa reduci raul, negativul, sa te bucuri de viata, de prieteni, de un zambet al unui copil de pe strada care bate mingea, de o bere, de o inghetata, de mancarea ta preferata la care salivezi de cateva zile si de asta daaa, sunt de acord sa iti aduci aminte o saptamana, de o buburuza care s-a agatat de tine in incercarea ei de a descoperi lumea, de o floare… de ploaie… de oameni comici care sunt comici fara sa isi dea seama… de toate aceste aspecte mici, ingorate in general din lipsa de timp… pentru ca toata lumea e grabita… sa ajunga… sa faca… sa rezolve… sa aiba bani, masini, lanturi de aur care sa le rupa gatul… detalii detalii… am observat ca asta e trendu in materie de fericire… sa ai bani, masini, apartamente centrale…

asa ca, tie, omule care citesti aceste randuri dezmatate scrise duminica dimineata, iti spun: cauta sa fii fericit! gaseste-ti generatorii de fericire si bucura-te! traieste! ca din pacate avem cu totii doar o viata…si trebuie sa o pretuim…nu stii cand iti poate cadea o caramida in cap…hazardul nu are limite…deci live the moment…and live it extreme!

in fond si la urma urmei…dupa asta alergam toti…constientizam sau nu dar acesta e adevarul…dupa fericire…fericire in rate… [pun pariu pe 30 de cutii cu inghetata ca nu exista om 100% fericit, dar ca exista oameni care incearca]

ps.mi-am spus inainte sa incep sa scriu ca nu folosesc psihologisme[i'm not that fond of these weirdo words..like "constientizam"], dar nu m-am putut rabda…

Traim intr-o societate a vitezei in care instinctele, intuitia si reflexele pot deveni fie calitati, fie defecte. Oamenii sunt din ce in ce mai bine pregatiti , iar cei care se desprind din randul multimii trebuie sa aiba aceste abilitati care, in general, sunt innascute.

De multe ori ne intrebam ce ne face pe noi oameni, ce ne face diferiti fata de animale. Inca din antichitate, filosofii au incercat sa defineasca natura umana. Pe cand filosofi precum Sofocle nu s-au avantat cu capul inainte in fata necunoscutului, sau in fata unei incercari atat de complexe, alti filosofi precum Platon au luat in ras aceasta misiune spunand ca oamenii sunt gaini fara pene , cu unghii late. Aristotel spune ca suntem niste fiinte sociale, pe cand Pascal afirma ca suntem nenorociti viermi de pamant care ne cunoastem destinul tragic, caruia ne opunem precum se opune Sisif al lui Camus pedepsei date de catre zei.

In toata invalmaseala asta in care toata lumea are cate o parere suntem noi, astia multi, care vrem sa ne consideram ceva mai mult decat niste animale si care ne revoltam la gandul ca am putea fi comparati cu niste biete dobitoace. Eu nu incerc sa definesc omul, pentru ca nu sunt in masura sa o fac in locul altora. Ma pot defini pe mine ca pe o fiinta rationala, care are abilitatea de a crea, care traieste intr-o societate si se adapteaza acesteia si care are sentimente. Ceea ce ma aduce inapoi la esenta problemei despre care vreau sa vorbesc astazi: ce sunt sentimentele?

DEX-ul ne informeaza foarte stiintific si la obiect ca sentimentul este: un proces afectiv specific uman, care exprima atitudinea omului fata de realitate; simtamant, dar este oare chiar asa?! Spuneam mai devreme ca suntem diferiti de animale prin faptulca traim intr-o societate careia ne adaptam, fie ca asta ne face mai buni, fie ca ne face mai rai. Dintre toate trasaturile umane pe mine ma facineaza egoismul(stiu suna foarte ciudat), insa toti oamenii sunt egoiti , chiar si in clipele in care facem lucruri pozitive o facem pentru a capata un bine personal, dupa cum, in fond, spune si utilitaristul J. Stuart Mill, care considera binele colectiv drept o trasatura morala.

In fond a fi egoist nu inseamna neaparat a face rau, ci doar ca te avanti intr-o goana dupa binele personal, prin care se afiseaza o multitudine de sentimente, pe care nu are sens sa le enumar aici pentru ca le cunoastem cu totii. Sentimente precum ura, iubire, prietenia devin stari de lunga durata influentate de izbucniri impulsive (sentimente de durata scurta, stari emotionale) precum tristetea, bucuria.

Cu alte cuvinte, iubim o persoana care ne face bine, in schimb uram o persoana care ne face rau. Asadar raporturile cu cei din jur depind de aportul de bine/ rau pe care il aduc in viata noastra. Suna destul de logic, nu?

Iubirea/ura devin in fond, instincte de aparare/conservare, in functie de care ierarhizam persoanele care ne inconjoara, insa daca incercam sa ne pastram obiectivitatea vom vedea ca animalele au acelasi comportament desi mai putin dezvoltat ca noi(ele nu ajung la sentimente de lunga durata precum ura/iubirea0, de exemplu : un animal care este atacat se protejeaza, in schimb cand este mangaiat se alinta in semn de multumire. Sunt tot reflexe pe care noi, oamenii le mostenim. Putem spune asadar, ca scara evolutiei nu iarta pe nimeni si ca nu ne putem considera superiori doar pentru ca suntem oameni, in fond animalele ne-au demonstrat ca sunt mai loiale decat oamenii.

Este adevarat ca animalele pot ajunge sa arate afectivitate si recunostinta fata de mana care le hraneste, insa sentimentele se deosebesc de aceasta afectivitate  prin profunzime si durata, poate chiar complexitate.

Concluzia ar fi ca sentimentele umane sunt rezultatele unor actiuni generate de factorii exteriori, la fel ca si afectiunea pe care animalele o dezvolta fata de stapan, dar omul se demonstreaza capabil de a trece printr-o gama larga de emotii,stari sufletesti , care este foarte probabil sa aiba sa baza de evolutie chiar instinctele animalice.

Era odata o cometa pe nume Nemesis pe care calatoreau 2 vrajitori: o fata si un baiat. Acestia cautau un loc linistit in care sa poposeasca si de ce nu sa-si stabileasca un camin.. Au gasit acest loc pe o planeta plina albastra plina de viata pe nume Terra. Asadar cei 2 calatori au aterizat plini de speranta pe un lan de grau auriu. In acea noapte in care au aterizat oamenii au vazut cerul curpins de o minge de foc care , in final, a cazut pe recolta lor.. Suparati au plecat catre locul cu princina, cu speranta ca vor reusi sa salveze macar o parte din acea recolta. Ajunsi la locul cu pricina pamantenii au zarit un barbat si o femeie imbracati in straie stralucitoare care vorbeau intr-o limba necunoscuta,in timp ce faceau tot felul de semne stranii.

In acelasi timp, cometa se transforma in cel mai frumos castel pe care taranii din regiunea aceea il vazusera vreodata. castelul era din sticla, lasand toate minunatiile dinauntrul lui la vederea oricarui curios. Intr-un salon mare un divan de catifea rosie era asezat chiar in centru, intr-un colt era asezat un pian alb, iar deasupra acestuia era o poza translucida care plutea nestingherita prin aer.. Tot felul de poze asemanatoare se observau in diferitele camere.. In mijocul castelului se afla o camera prin peretii careia nu se putea observa nimic. Aici parea sa se fi ascuns ceva. Intr-o camera tot felul de intrumente incepura sa redea o melodie ce parea a fi rupta din Rai..

Pe masura ce acordurile sunau oamenii incepura sa se simta impliniti, uitara de recolta, de razboiul in mijlocul carora se aflau, de dusmanii care ii priveau din departare, si incepura sa danseze, sa ridice mainile in aer, apoi sa pluteasca ei insisi la fel ca pozele pe care le privisera uimiti cu putin timp in urma.. Vrajitorii erau incantati de priveliste : oamenii de pe planeta aceasta pareau a fi primitori si ospitalieri.

Oamenii acelui sat in care poposisera vrajitorii, care se numea Wilshire , le-au dat rangul de zei ai soarelui, si au invatat sa-i respecte si sa-i iubeasca… In schimb strainii i-au invatat pe oameni sa traiasca aproape de natura si de univers. I-au invatat ca exista viata si in alte locuri, i-au invatat sa scrie si sa citeasca folosidu-se de simboluri, sa comunice in spatiu prin semnale, sa construiasca temple ale naturii si sa calatoreasca in timp.

Cu timpul oamenii au creat o noua religie care a insemnat uitarea celor 2 zei ai soarelui. Pe masura ce noua religie se raspandea, vrajitorii se pierdeau in tristetea singuratatii… In final au hotarat sa plece in cautarea unei lumi mai recunoscatoare.. Insa pana atunci oamenii posedati de noua religie se hotarasera ca vechea religie trebuie eliminata, asadar falsii zei pe care ei insisi i-au ridicat in slavi odata , trebuiau omorati acuma.

Zis si facut se inarmara cu furci si coase, inconjurara castelul unde aprinsera mii de torte. Putinii oameni care inca ii iubeau pe cei 2 vrajitori stateau la marginea padurii privind masacrul. Le era frica sa apere ceea ce iubesc, asa ca preferau sa priveasca cu lacrimi in ochi.

Vrajitorii erau plecati in padure cautand leacuri pentru un copil bolnav care aparuse la usa lor in cautare de ajutor.. Pana sa ajunga inapoi oamenii le distrusesera castelul omorasera copilul care dormea adanc pe divan, desi acesta era complet nevinovat. Insa pentru oamenii frustrati si insetati de sange nu conta vinovatia, important pentru ei era sa omoare. Undeva departe vrajitorii priveau cum casa le este distrusa, cum tatal isi omoara copiii, sotia -sotul.

Durerea era prea mare pentru ca ei sa poata suporta. Mai intai au fost parasiti de catre parinti si blestemati sa rataceasca prin Univers, apoi au ajuns pe o planeta in care totul era pe dos, insa atunci cand au aterizat pe Terra au crezut ca au gasit Raiul oameni calzi si primitori, care sa le tina de urat in marea desarta a Universului.In realitate Pamantul a fost cea mai mare dezamagire a lor. Toate cunostintele lor, toata dragostea lor au fost impartasite unor fiinte care nu meritau, care erau dominate de instincte animalice si care s-ar omori intre ei pentru orice nimic, Amintirile cu chipurile zambitoare ale celor pe care ii considerau prieteni si care acuma cautau sa-i omoare, apareau si dispareau in timp ce valul de pe ochi era ridicat.. Stiau ca in spatele lor cineva ii observase si voia sa-i ucida, insa nici unul nu voia sa lupte importiva destinului lor.

In final si-au dat seama ca mai presus de toate nu au fost niciodata singuri ci ca s-au avut unul pe celalalt. Singura lor multumire era ca vor fi impreuna si-n moarte. Mana barbatului o stranse pe cea a femeii in timp ce aceasta il privea in ochi zambindu-i in semn de recunostinta pentru faptul ca a fost alaturi de ea. Privira Luna care parea sa oglindeasca sangele varsat pe acele meleaguri.in spate barbatul care fusese pe moarte si pe care cei 2 “zei” l-au salvat se furisase purtand 2 cutite in mainile sale. Insa cei 2 murisera inainte de a fi injughiati,alesesera sa moara din pricina tradarii inainte ca cineva sa-si murdareasca mainile cu sangele lor. Strigate de bucurie au cuprins satul patat de sange, hore si dansuri barbare s-au incins in jurul cadavrelor celor dragi.

Nimeni nu a observat ca 2 trupuri de la marginea padurii se transforma in praful de stele si se daruiesc soarelui ca sa incalzeasca lumea rece in care oamenii traiesc. Doar un copil a vazut ca in locul castelului de sticla un monument de piatra inchiant soarelui a aparut. Oamenii au numit locul cu pricina Stonehenge, iar puiul de om a ramas singurul care a stiut adevaratul scop al templului sorelui. Odata cu moartea vrajitorilor oamenii au dat uitarii stiintele in care au fost initiati de catre acestea. Pedeapsa pentru nerecunoscatori este ignoranta..

Se tot vorbeste in presa, pe strada despre fumatul excesiv , alcool si drogurile care pun stapanire pe viata adolescentilor din ziua de azi parintii sunt din ce in ce mai ingrijorati de acesti monstri care pun stapanire pe viata copiilor lor paranoia pericolului ca odraslele lor sa fie influentate de grupul de prieteni si sa devine dependente pune stapanire pe gandurile Clubului Parintilor.

Putini oameni, tineri, constientizeaza ca exista un alt “drog”, tacit, care ne influenteaza zi de zi..fara de care suntem parca izolati, pierduti de realitate, de prieteni, parca nu mai suntem noi. Nu iti dai seama ca te-a prins, pana in ziua in care nu iti merge netu si te enervezi si te agiti ca nu poti intra pe mess. Nu ca ai purta discutii filosofice cu ilustri specialisti sau ca ti-ai prezenta proiectul de salvare al padurilor de la defrisare… nu nu nu e vorba de asta ci de discutiile de zi cu zi..in care prietena ta cea mai buna iti spune ca si-a cumparat margele rosii sau ca prietenii te cheama la o bere, discutii mai mult sau mai putin importante, si atunci de unde aceasta nevoie de mess? Simplu. Din nevoia de a fi in contact, se a simti ca persoana se afla langa tine. Da, e o iluzie, o recunosc si eu, dar aceasta iluzie ne da tuturor o stare de bine. Pe messenger totul devine personal si te implici trup si suflet. De multe ori se intampla ca cineva care sta pe mess sa rada dinafara, da, pare hilar “uite si la asta cum rade de unul singur in fata monitorului” si da, este comic dar trairea este reala.

Avantajele mesenjerului consta in faptul ca faciliteaza comunicarea, mai ales in anumite situatii care intr-o interactiune live ar fi greu de realizat[de exemplu sa iti ceri scuze sau daca te supara persoana cu care vorbesti, e mai usor sa ii dai permanently offline decat sa ii intorci spatele]. Daca live oamenii isi pun masca superficialitatii si sunt constransi de mediu, pe messenjer se deschid. Totodata mesul nu costa, fata de a vorbi la telefon si a incarca factura pentru ca vrei sa vorbesti cu prietenii de vara trecuta din franta.

Ca dezavantaje, daaa, se pierde foarte mult timp[noutatea in domeniul reprosuri], se anchilozeaza comunicarea, pentru ca niciodata pe mess nu vei avea un discurs argumentat si structurat. Messenjerul promoveaza englezismele[gen omg, lol, brb] si nu ofera certitudinea sinceritatii persoanei cu care vorbesti, nu iti dai seama daca minte sau nu, desi exista emoticoane. Informatiile prin intermediul messului sunt generale, comune, cotidiene.

Nu sunt de acord si nici nu condamn messenjerul..ultimul mare drog..pentru ca face parte din viata mea de zi cu zi…cred ca e important sa trasezi ca om o limita intre stat pe mess si facut si altceva… pentru ca la mess nu se poate renunta…e viciul acceptat social si nu se va renunta la el, nici in caz de WW3.

Inchei aici, ca mi-a dat Maria buzz! sa imi spuna ca si-a luat geanta de Prada. Chatuiala placuta!

Dupa luni de zile de cand am cumparat domeniul, instalat wordpress-ul, incercari de structurare, etc. am ajuns si la primul “post” real pe acest pseudo blog.

De ce spun pseudo blog? Pentru ca nu vreau sa fie doar un blog, nu vreau doar sa-mi imprastii gandurile in fiecare zi pe o pagina virtuala si sa astept comentarii, sugestii, critici si injuraturi din partea eventualilor vizitatori/cititori. Vreau sa scriu informatii care pot fi utile altora, sau eventual sa gasesc persoane care gandesc asemanator si cu care sa pot dezvolta sau argumenta mai bine un gand, o idee, o teorie.

http://adrianswebs.com se vrea a fi o platforma web impartita in patru sectiuni. Aceste sectiuni sunt urmatoarele (chiar daca momentan nu sunt vizibile):

1) Sectiunea dedicata articolelor cu caracter personal (ganduri, impresii, teorii, sentimente, trairi, etc).

2) Sectiunea dedicata articolelor cu caracter profesional (articole despre management, e-marketing, e-commerce, seo, web development, etc)

3) O “poveste” fantastica al carei titlu il voi dezvalui mai tarziu. Subiectul este reprezentat de o serie de lupte intre bine si rau, intre ingeri si demoni, iubiri imposibile, si alte lucruri asemanatoare.

4) Ultima sectiune, dar nu mai putin importanta, este o sectiune dedicata prietenilor mei. Aici veti gasi articole scrise de catre ei, nemultumirile, sentimentele, gandurile si trairile lor.

In viitor probabil ca vor mai aparea si altele…