E placut sa calatoresti, sa vizitezi locuri noi, senzationale, deosebite, sau pur si simplu diferite. E placut sa intalnesti oameni apartinand altor culturi, sa-i cunosti, sa te imprietenesti cu ei, sau pur si simplu sa socializezi. E nemaipomenit cata vreme totul ramane nou, cata vreme nu intri in rutina, cata vreme nu devine un fel de a doua casa a ta. Pentru ca atunci, doar atunci, incepi sa vezi defectele, sa faci comparatii in care tara care-ti placea mai mult poate decat propria ta tara, incepe sa para un loc mai negru decat iti parea la inceput.

Ii dau Cezarului ce-i al lui de drept: Grecia e o tara frumoasa in care ai ce vedea, cum sa te distrezi, care are o economie fantastica bazata nu numai pe turism ci si pe agricultura ( de exemplu noi, romanii importam de la greci rosii capsuni, pana si cepe, asta pe langa masline, portocale, ulei de masline s.a.md.) si vorbim de o tara care nu e “dotata de la natura cu campuri imbelsugate in minerale si humus si tot ceea ce are nevoie o planta ca sa creasca mare si frumoasa. Nu domnule, vorbim despre o tara  in care rocile cristaline care ingreuneaza cresterea planetelor predomina, si totusi o astfel de tara a dat lovitura si a invins sansele. Cum? Probabil prin legile care chiar sunt dure, dar care le ofera oamenilor o oarecare siguranta si totodata bunastare. Nu-mi pot explica in totalitate cum a ajuns acest popor ceea ce este astazi. Mai bine zis, nu-mi mai pot explica. Cunoscand mai bine oamenii care intradevar sunt petrecareti si veseli, am descoperit ca asta este si defectul lor cel mai mare. Din cauza asta sunt delasatori si lenesi, iar de multe ori mincinosi,in plus sunt comozi, foarte comozi. Acesta din urma ar fi un lucru bun daca nu ar fi fost intrecuta limita pentru ca oamenii comozi nu sufera de stres, nu?

Si uite asa oamenii care stau prea mult intr-o alta tara incep sa se gandeasca cu drag la oameni din tarisoara noastra draga, macar acolo nu ai pretentii stii exact la ce sa te astepti: platim apa de ploaie, taxe, impozite, spagi eventual, si primim: minciuni, alte taxe, drumuri pline de gropi. politicieni corupti si speranta ca maine o sa fie mai bine , dar siguranta ca maine o sa fie mai prost. Dar e pe fata stim exact la ce sa ne asteptam, stim ca suntem mintiti, stim ca nu va fi mai bine prea curand si ne conformam sau ne adaptam sistemului si devenim si noi corupti. In fond e si asta o modalitate de a supravietui, si in lupta pentru supravietuire scopul scuza mijloacele, sau nu?! Poate ca raspunsul este ca nu, de vreme ce ne consideram evoluati animalelor si traim intr-o societate in care se presupune ca trebuie sa respectam nevoile celor din jur ca sa se respecte ale noastre. Bun, pai si atunci ce facem? Murim de foame?! Si cum putem sa transformam un sistem corupt, daca nu dorim sa ne adaptam sau, mai bine zis, cum putem sa traim intr-o societate corupta fara sa ne adaptam la ea? Muncind?! Dar daca toti colegii de munca sunt corupti, chiar si clienti?! Ce e mai corect sa te adaptezi la acea societate, sau sa devii un martir incercand sa o schimbi?! Iata cateva chestiuni care nu o sa ne deranjeze somnul la noapte. In fond suntem in viata, deci am supravietuit, speram ca o sa mai avem zile si ca o sa ne descurcam cu ele,iar societatea sa faca bors, ce ne pasa de ea cata vreme noua ne e bine?! Dar daca nu ne e bine????…..

PS: Cu drag si dor va trimite un pupic, observatorul vostru de pe plaiurile zeilor olimpici si ai eroilor de legenda

“I’m through with standing in line
To clubs we’ll never get in
It’s like the bottom of the ninth
And I’m never gonna win
This life hasn’t turned out
Quite the way I want it to be”

E greu… sau imi este greu. Sa vad cum toti din jurul meu vor tot mai multe de la mine si atunci cand nu reusesc sa ma ridic la asteptarile lor, mi-e greu sa-i privesc in ochii si sa le citesc dezamagirea…

Mi-e si mai greu, atunci cand vad asta in ochii celor care conteaza… Mi-e greu sa ma trezesc dupa cativa ani si sa-mi dau seama ca am inaintat doar cu o jumatate de pas, mi-e greu sa vad cum visele se transforma in lacrimi de gheata care se sparg de oglinda rece a realitatii. Si mai greu mi-este sa-mi reanalizez toate optiunile si sa vad ca orice as face nu pot invinge timpul… Sa stiu ca duc o lupta care este deja pierduta… Sa stiu care va fi finalul si sa accept ca nu imi este cu putinta sa-l schimb… Sa merg inainte doar din speranta ca poate… poate in ultima clipa voi fi binecuvantat cu forte nebanuite si voi reusi sa schimb totul si sa-mi indeplinesc visele cat timp inca mai conteaza.

Mi-e greu sa privesc in trecut si sa vad de cate ori mi-am calcat pe principii (spunandu-mi “it’s for the greater good”), de cate ori m-am umilit doar din speranta ca voi reusi sa ma ridic si sa pot sa traiesc asa cum imi doresc.

Mi-e greu si sa scriu toate aceste randuri la persoana I. NU vreau sa accept infrangerea… sau nu vreau sa accept ca sunt slab. Cred ca a doua varianta este cea corecta. Nu vreau sa accept ca nu pot fi ceea ce imi doresc, ca nu ma pot ridica prin forte proprii. NU vreau sa accept ca sunt doar mediocru si ca nu pot fi printre cei mai buni…

“Mazarica mea” Miky si-a facut debutul in blogosfera. La inceput a “testat” terenul aici pe adrianswebs.com cu cateva articole. Mai apoi, a incercat platforma blogspot, apoi la insistentele mele, a incercat wordpress, a revenit la blogspot si apoi a renuntat complet. Mai tarziu s-a relansat pe platforma wordpress unde vad ca a inceput sa insire cateva articole personale.

Cu siguranta are mai mult talent decat mine la scris si ii urez mult succes si sper ca intr-o zi, sa ajung sa citesc si al 1001-lea articol scris de ea.

Site-ul actual il gasiti pe adresa: http://mickyroxana.wordpress.com :D

Love ya my dear mazarica!

Am revenit!

(Nu ca ar pasa cuiva )

 O perioada lunga de timp, am uitat de blog-ul asta, … o perioada lunga de timp am uitat si de mine si de toate proiectele, visele si ideile mele. Unde am fost? Nicaieri si pretutindeni… Am trecut printr-o perioada luuunga de reflectare, deprimare si cautare a eu-ului meu real. L-am gasit oare? NU! Dar acum imi aduc aminte cum arata si sper ca incet incet sa-l gasesc si sa revin la forma mea naturala.

Am inteles ca Bucurestiul nu este un oras pentru mine. Desi am reusit (cu greu) sa ajung sa ma descurc si aici (mai mult sau mai putin sigur), mi-am dat seama ca totusi, ceva lipseste! Pur si simplu nu este de ajuns sa ai un serviciu stabil (de vreo 2 ani si ceva), nu este de ajuns sa ai o prietena stabila (si viitoare sotie – candva in viitorul mai apropiat sau departat – sssht! ea inca nu stie, doar banuieste ), nu este de ajuns si gata! Lipseste ceva! Imi lipsesc prietenii (aia din copilarie, aia cu care stateam la povesti nopti intregi fara sa ne plictisim,aia pe care oricat i-am ranit, injurat, insultat, etc, tin in continuare la mine (sper) la fel cum si eu tin la ei). Continuare… »

Ti s-a intamplat vreodata sa fii indragostita de un baiat in secret si sa recurgi la tot felul de tehnici de cucerire de genul genelor lungi, zambete pline de subinteles, sau pur si simplu holbat?! Mai pe scurt i-ai invadat spatiul masculin doar-doar oi reusi sa-l faci sa inteleaga, fara sa fie nevoie sa-ti calci pe orgoliul feminin ,ca ti-a picat cu troc. Ceva timp el fie face pe neinteresatu`, fie iti mai arunca “in scarba” cate o privire, un zambet, un compliment, ceva ca sa te tina pe jar, ceva care sa te faca sa te intrebi – Bai, daca ma place?!, un fel de asigurare ca nu-ti trece dorul de el si ca in caz de lipsa sau de nevoie va avea la cine sa se intoarca.

Evident ca tu ti-ai dat seama de jocul lui si incerci sa i-o iei inainte. Scarbita de gandirea lui perversa faci pe indiferenta lovindu-l unde il doare mai tare in orgoliul lui de macho-man. Si micul taur incepe si se agita sa-ti arate ca e mai talentat, mai mare, mai puternic si mai frumos decat toti din jurul lui. Intre timp se intample sa uite de gandurile murdare pe care le-a avut la inceput si-ti acorda tie toata atentia lui. Poate chiar incepe sa se indragosteasca de tine, pentru ca acuma te vede asa cum esti, naturala, nu asa cum incercai sa pari tot de dragul lui.

Incantata ca esti in centrul atentiei lui, incepi sa-l sacai tot mai mult, sa umbli cu unul cu altul, sa-l lovesti tot mai mult in orgoliu, incerci sa-l umilesti sau mai bine sa-l faci pe el sa se umileasca, asa cum te simteai tu la inceput injosita. Sa vada ai sto dialo cum e!!!

Cata umilinta poate un om sa indure?? Cat crezi ca suporta un om sa-i fie orgoliul calcat in picioare?Niciodata nu suficient de mult incat sa apuci sa-ti dai seama ca ai gresit. Si el isi indreapta privirea catre altcineva care incercase cu disperare sa-i capteze atentia si cu care fusese indiferent. Apoi il invinuiesti pe el pentru tot, te minti singura ca nu merita, dar in final adervarul iese la iveala si iti asumi responsabililatea: vina iti apartine. Si-ti dai seama ca ar fi fost totul mult mai usor daca i-ai fi spus de la inceput ce simti, asa ca dai fuga la el si te descarci de tot ceea ce te-a macinat, dar orgoliul lui nu-ti accepta adevarul, desi el spune ca te crede si-ti face tot felul de declaratii de iubire mincinoase. Nu stii daca sunt adevarate, dar speri si-i faci jocul, acuma e randul lui sa arunce cu mizerie in orgoliul tau. Si uite asa se invarte jocul, care pana la urma se numeste iubire, nu cea din filme ci cea din viata de zi cu zi neimpartasita, sau impartasita prea tarziu, cea plina de orgolii si egoista.

                                                            Cu drag si multe salutari de pe magicul pamant grecesc, a voastra prietena care nu v-a uitat BIANCA