Draga simbol al veseliei si al familiei, asta este a doua scrisoare pe care ti-o adresez. Am descoperit, in urma ultimei scrisori ca existi cu adevarat,asa ca tin sa-ti multumesc pentru faptul ca nu m-ai trecut pe lista copiilor rai. Am mai descoperit ca, uneori, pentru ca o dorinta sa ti se indeplineasca, trebuie sa o spui cu voce tare sau pur si simplu sa o scrii asa cum am facut chiar eu. Sunt cu adevarat multumita de mine in momentul de fata, desi nu am nici un merit pentru ceea ce am castigat (putina aroganta nu a omorat pe nimeni).
E interesant cum o coincidenta, cum un accident intamplator incepe sa declanseze niste procese de gandire care te pot face sa te indoiesti de ceea ce considerai drept un adevar absolut. Decat daca nu acceptai in totalitate acel adevar absolut si o mica parte din tine isi dorea ca un accident intamplator sa dea peste cap toate cunostiintele pe care te prefaceai cu succes ca le ai doar pentru a te integra in societate. Si in mod accidental asta imi aminteste de Terry Pratchett si al lui Hogfather. Dar revenind, apropo de contractul social cred ca odata constienti de ceea ce inseamna societate oamenii refuza sa mai creada in lucrurile pe care nu le vad. Nu mai cred in miracole, iar atunci cand se intampla acestea sunt atribuite stiintei nu lui Dumnezeu. Nu mai cred in Mos Craciun, Iepurasul de Paste, Zane, Spiridusi veseli, Feti -Frumosi, Ilene Cosanzene etc. Insa , paradoxal, continua sa creada in tot ceea ce reprezinta aceste personaje: omenie, dreptate, bine, egalitate, justitie, altruism. Ah si Dumnezeu ramane singurul personaj care are o adevarata sansa de a supravietui contractului social. Poate ca atunci cand incheiem acest contract exista o clauza care spune ca nu suntem obligati sa renuntam la credinta intr-o fiinta divina mai puternica decat orice altceva. Nu de alta dar fiinte superioare ar putea fi considerate si celelalte personaje.
Este clar ca nimeni nu vrea sa fie etichetat drept ciudat, toti incercam sa ne integram intr-un grup, sa fim considerati drept normali, dar asta nu ma opreste sa ma intreb daca e ok, daca e cu adevarat un lucru sanatos din punct de vedere emotional, moral sa renuntam la toata mostenirea noastra, pentru ca exista semne in lumea de zi cu zi care atesta faptul ca oamenii nu mai sunt omenosi, justi, drepti, veseli,egali, altruisti. De fapt acuma ni se pare anormal cand vedem o persoana dispusa sa se sacrifice pentru un altul, ni se pare anormal cand vedem o persoana care incearca sa ajute un necunoscut.
Exista speranta, iar tu Mosule esti cel vinovat :-). In decembrie oamenii isi aduc aminte de copilarie, de vecini, de necunoscuti, oamenii incep sa se vada iar unii pe altii drept ceea ce sunt si sub pretextul sarbatorilor se ajuta la nevoie. Poate ca ceea ce incerc sa-ti cer este sa prelungesti acesta spirit care pare sa-i cuprinda pe oameni chiar si dupa sarbatori. Cred ca ti-ar placea ca lista ta de copii cuminti sa se mai mareasca un picut.
Cu multa nerabdare si veselie, a ta mereu optimista, Bianca :*
Pentru ca se am intrat in luna sarbatorilor si pentru ca toata lumea stie deja cat imi place mie veselia Craciunului m-am gandit sa incep sa daruiesc ceea ce am de daruit pentru voi, cei care ne cititi articolele, pentru voi cei care sunteti alaturi de noi, pentru colegii de blog si pentru mine, de ce nu?! Este un cantec dragut si linistitor al Sarei Bareilles care se intreaba daca dragostea traieste. Sa ne intrebam si noi cu ea si sa nu uitam ca asta e luna in care avem un pretext bun ca sa fim oameni sa uitam de probleme sa iubim sa fim fericiti si mai ales sa daruim celui de langa noi ceea ce isi doreste, ca sa o ajutam pe dragoste sa ramana in viata. Merry Christmas HOHOHO!!!!
Imi plac sabatoriile de iarna. Nu stiu exact de ce, dar Craciunul este perioada mea preferata din an. Banuiesc ca un motiv este faptul ca desi sunt o persoana singuratica, adica sociabila cand trebuie, dar in timpul meu liber prefer singuratatea, uneori ador sa fiu inconjurata de oameni cu conditia ca ei sa fie veseli, voiosi, sa rada, sa se distreze, sa petreaca, sa fie buni unii cu ceilalti, sa fie mai intelegatori. Nu stiu de ce, dar in luna decembrie lumea pare mai frumoasa, mai rupta din basme, mai empatica.
Un lucru care imi place este dorinta de a gasi acel cadou perfect care sa fure un zambet celui caruia i-l daruiesti. Pentru un barbat mi se pare aproape imposibil sa gasesti ceva iesit din comun, adica lucruri banale gen parfumuri, bratari, ceasuri, portofele, tricouri, camasi, stilouri poti darui mereu. De Craciun mereu mi-am dorit sa gasesc ceva ce ar aduce bucurie, veselie, curiozitate, ceva ce ar uimi prin simplitate, dar un lucru pe care celalalt nu s-ar fi gandit sa si-l cumpere/faca pentru sine. Imi pare rau totusi ca ideea de Craciun a devenit atat de comerciala. Adica, oamenii cheltuie o groaza de bani pe cadouri scumpe, eu as aprecia tare mult daca cineva s-ar stradui sa faca ceva cu propria sa mana, cred ca m-as bucura mai mult pentru acel cadou decat pentru ceva ce as putea cumpara chiar eu.
Pentru mine Craciunul inseamna bucuria de a oferi fericire familiei, celor dragi sau de a inveseli pe cineva. O clipa de odihna si fericire la sfarsitul unui an obositor si plin. De Craciun timpul are un pic mai multa rabdare cu noi.
Pe vremea cand pamantul se sprijinea de 4 efefanti, care se inaltau grandiosi pe spatele Marii Boaste testoase, care plutea nestingherit pe un ocean infinit, un satuc ferit de privirile curioase ale intrusilor, adapostea o micuta casuta. In casuta asta micuta se inghesuita de inghesuiau 17 persoane: parintii si cei 15 copii ai lor. Erau saraci insa fericiti, munceau cu totii dar le facea placere. Totul era bucurie in familia Piticot.
Satucul apartinea insa unui om avar. Omul acesta era vestit pe tot pamantul pentru rautatea sa. Se spunea ca isi omorase sotia pentru ca a indraznit sa ii ofere un pumn de grau unui copil. Omul se numea Vlad si traia singur intr-un castel imens.
Intr-o buna zi vremea isi arata supararea pentru locuitorii Satucului vesel. Frunzele incepura sa se ingalbeneasca si sa cada apoi sub privirile ingrozite ale locuitorilor. Chemara vraci, shamani, vrajitoare si preotese, dar nimeni nu a reusit sa dezlege taina pe care frunzele o ascundeau.
Ma gandesc cum sa incep ceea ce vreau sa scriu, insa …ce vreau sa scriu? Ma tot gandesc… sa mai scriu ceva despre mine, despre viata mea? As scrie ceva inteligent care sa atraga atentia, dar nu imi vine in minte nimic… nimic inteligent, nimic captivant, nimic care sa socheze, nimic care sa debusoleze, nimic nou. Poate am sa incerc sa descriu ce vad pe strada , sa scriu despre atmosfera inainte de sarbatori d-aici din Bucuresti. Da asta am sa fac… i had a sparkle… hiu!
Asadar, mai sunt putine zile inainte de Craciun, de Nasterea Domnului – pentru cei care au uitat ce inseamna de fapt “Craciunul”, si Bucurestiul este luminat de becuri, beculete, un brad din schelet metalic la Universitate, neimpresionant din punct de vedere estetic, dar ma bucur ca nu e unul adevarat pentru ca ma gandesc la cat de chinuit ar fi fost bradutul respectiv ca sa ajunga la Bucuresti, mai departe, oameni ce vanzolesc ca furnicile, dar parca mai putini la numar decat lunile trecute caci a venit frigul si – din fericire pentru mine – mai stau si in casa (in special babetele si mosnegii), parca si masinile sunt mai putine in trafic, caini vagabonzi stand pe gurile de canale sa se incalzeasca, mizerie pe strazi si bonus noroi din cauza ultimelor ploi, vant puternic ce cateodata mai fura acoperisurile unor case sau jaluzelele de la ferestre, comercianti ambulanti mai multi… Totul atat de anost – pentru mine. Continuare… »
Entries (RSS)