Posts Tagged “demoni”

Era o seara vesela… Oamenii cantau voiosi pe strada, in semn de bucurie ca vara se apropia. Lacul arunca pretutindeni cristale de lumina galben-albasturie. Undeva pe marginea lacului, un tanar se aseza in genunchi, intinzand o cutie catre o fata,se auzi un strigat de fericire,iar apoi se pierdura unul in bratele celuilalt. Altundeva, doi batrani se plimbau tinandu-se de mana, privind linistiti si tacuti catre lacul unde s-au cunoscut. Era intradevar o noapte serena, iar oamenii pareau a fi impacati cu lumea. In casa de langa lac ziua trecuse monoton, iar zilele monotone se incheie cu o poveste interesanta. Cel putin asa insista Bill…

- Stii ca Viata si Moartea arata la fel ca oamenii? Cand am murit, asta m-a surprins cel mai tare, adica pur si simplu mi-am imaginat altceva, poate chiar un schelet imbracat intr-o pelerina neagra tinand o coasa in mana. Nici macar nu era imbracat in negru. Moartea e un el, spuse revoltat Bob plimbandu-se agitat prin camera, in timp ce teancul de foi de pe birou se imprastie in camera care oricum nu era prea ordonata.

- Mdea… Multe lucruri nu sunt asa cum ni le imaginam noi sau altii. Indivizii care fac filme sunt platiti ca sa fie creativi, pentru ca filmul sa se vanda, publicul vrea scheleti, iar ei asta ofera. Are logica, nu crezi?! Statea intinsa pe patul acoperit de un asternut albastrui si de un munte de perne frumos colorate. Parea ca sta asezata pe cerul care afisa un frumos curcubeu. Rasfoia aparent interesata, o revista pentru femei, in realitate mintea ii era cuprinsa de ganduri, amintiri. De multe ori cand Bob ii spunea tot felul de povesti, acestea ii se pareau cunoscute, ca si cum le-a mai auzit, ca si cum le-a trait, nu putea spune cu siguranta. Si totusi, banuiesc, ca viata e o ea, avand in vedere ca moartea e un el, continua Ani.

- De fapt viata e un ingeras. Nu are nici un gen. Cupidon, Valentin, Eros, arata cam la fel. Ii lipsesc sagetile otravite, dar are aceeasi meserie. Ii invata pe oameni sa se dezbrace la propriu si la figurat in fata partenerului. E cam jucaus. Parerea mea e ca eu as fi mai potrivit sa practic aceasta meserie, adica cred ca sunt o persoana care raspandeste iubire in jurul celorlalti chiar si in calitate de fantoma. De fapt, as putea spune ca iubirea mea persista mai mult decat viata.

-Cine, tu?! Tu care nu stii sa iubesti macar 24 de ore fara intrerupere o singura persoana? Pana si un parfum bun rezista mai mult decat atat, spuse fata in timp ce impatura cu grija revista.

- Inca nu te pricepi la oameni… In fine! lasa-ma sa-ti spun o poveste… Continuare… »

Casuta stramta era mai comoda decat parea din exterior. O ceata aurie se ridica mereu din hornul casei, formand un nor auriu, care se plimba deasupra padurii intunecoase, hranind cu picaturi de ploaie aurie zanele care ingrijeau plantele si copacii. Unicornul care domnea peste padure se adapa numai de la izvorul dadator de viata in care norul se stingea in fiecare noapte. La miezul noptii, dupa ce toata padurea era cuprinsa de neobositul Mos Ene, Unicornul, se apropria prudent de izvor, in apa caruia se privea de fiecare data. Numai dupa ce naiada Euf, care se ingrijea de apa izvorului iesea la suprafata si-l intampina voioasa cu un ulcior cu apa aurie, numai atunci, unicornul bea apa fermecata si se transforma intr-un inger. Aripile sale aurii luminau intreaga padure, Euf se apleca incetisor in fata lui Ury’el, iar el o stranse intre aripile sale… Continuare… »

Trista si intunecata, vechea ei camera inspira durere celor care paseau inauntrul ei. Cu un gust amar realiza ca la fel era si ea inainte de a pleca in lumea oamenilor. Cateva imagini cu ea fugarind niste suflete pacalite de alti demoni, pe care le primise drept ofranda. Cel mai mult ii placea sa le arate imagini cu familiile lor chinuite de demoni. Disperarea sufletelor ii satisfaceau setea de razbunzare. Un copil ce crescuse printre sufletele chinuite, ce putea sa faca? Sa chinuie suflete la randul lui, sau sa devina suflet chinuit. In fond era ambele, un suflet chinuit care isi descarca furia si durerea pricinuita de cei din jur, prin a tortura niste suflete lipsite de aparare.

Mama ei nu mai facea parte din viata ei si aproape ca nu si-o amintea deloc. Singura amintire pe care Persefie o avea despre aceasta era mirosul fin de vanilie amestecata cu scortisoara care umplea intunericul din castelul tatalui sau. Chipul mamei sale il vazuse intr-un tablou ascuns de Luc intr-un cotlon pe care el il credea secret, din pacate ingerul cazut nu avusese in vedere faptul ca fata sa invatase cum sa faca ascunsa in fata celor din jur. De fapt nici nu stia.. Luc isi iubea fiica aproape la fel de mult ca pe mama ei, insa remuscarile, durerea, impotenta nu i-au permis sa se apropie de copilul fragil, care a invatat de unul singur sa se apere chiar daca asta insemna sa urmeze maxima: “cand esti la Roma, fa ca romanii”. Acum isi dadea seama ca singuratatea i-a batatorit o cale, pe care ea a urmat-o fara impotrivire. Si i-a fost usor mult timp sa pretinda ca e intruchiparea raului…

 Ofta… Pentru o clipa mintea ei se goli, si-i paru ca aerul poarta un miros dulce de scortisoara Continuare… »

Portalul ii trecu pe cei doi calatori in lumea oamenilor intr-o clipa. Pentru o clipa Persefia fu orbita de stralucirea soarelui.
-Bine ai venit in lumea oamenilor! Miyka`el, caci acesta era numele ingerului, zambi.
Persefia nu raspunse, poate din cauza ca nu auzea decat un mormait undeva departe, fiind acaparata complet de peisaj. Se aflau in cel mai inalt turn al unui castel vechi. Trecerea timpului a lasat turnul fara acoperis, iar din peretii odata inalti acuma nu mai era decat o urma, insa tocmai asta permitea intrusilor sa fie furati de imaginea coplesitoare in care personajul principal devenise Orasul Interzis , ramas acum in ruina, inghitit de padurea tropicala, stand martor al evolutiei, si nestatorniciei umane.
-Asta e si locul meu preferat. Aici nu mai sunt oameni. Au fost odata. Cand a fost izgonit din Rai, omul si-a facut construit prima locuinta aici, in mijlocul acestui mic Eden, mai tarziu oamenii au construit cetati si orase marete, dar nu au uitat locul de unde a plecat de aceea a construit cea mai frumoasa si bogata cetate, inchinata zeilor in care decat marii preoti ai oamenilor puteau patrunde.
Insa timpul si razboaiele au sters urmele care aminteau si duceau catre orasul interzis, iar acum acesta zace in paragina , pastrand dorului unui om care sa-l binecuvanteze cu o vizita si sa-i tina de urat. De aceea te-am adus aici, pentru ca orasul acesta plangea pana in momentul in care ai venit aici.Orasul imi spune ca in ciuda faptului ca esti pe jumatate demon, nu esti chiar atat de rea precum te straduiesti sa pari. Ti-a fost greu, nu?
Nimeni nu indraznise niciodata sa-i vorbeasca astfel, nimeni nu a fost in stare sa o “citeasca” atat de bine, pe de o parte era revoltata de comportamentul pe care il manifesta necunoscutul, insa era mult prea impresionata de el pentru a putea reactiona.
- Ai o parere mult prea buna despre tine, se multumi sa raspunda Persefia, zambind. Du-ma intr-un oras locuit.
Miyka`el invarti cheia din nou, iar cei doi s-au regasit in mijlocul agitatiei newyorkeze. Zgomotul masinilor imbinat cu ciocaniturile constructorilor si injuraturile oamenilor deranjati de infernul sonor
era opusul linistii pe care jungla tropicala o oferea intrusilor. Persefia admira energia pe care orasul care nu doarme niciodata o deborda.

 Cei doi s-au despartit atunci pentru a se regasi dupa 3 ani, moment in care Persefia a hotarat sa-si,revada tatal. Lumea oamenilor o schimbase mult, renuntase la partea sa demonica si imbratisase cu drag partea sa umana. Isi gasise prieteni intr-un arheolog faimos pe nume Bob Vanderberg, pe care il insotise in numeroase expeditii, si in pisica simpatica a acestui pe nume Jinxy, si impreuna cu acesti 2 prieteni locuia intr-o casa calduroasa in apropierea unui lac.
Chema pentru a doua oara poarta, care aparu instantaneu in fata ei, impreuna cu Miyka`el ,care acum ii parea cu mult mai minunat decat atunci cand l-a cunoscut.
-Sunt 3 ani de cand astept clipa asta, spuse ingerul zambind tandru. Incepusem sa cred ca nu o sa se mai intample!
-Ei bine iata-ma! Ce o sa faci acum?
-Pai as putea sa te plimb putin , nimic important, in cel mai rau caz tu de o parte a strazii, iar eu de cealalta, Ce spui?
-Si cum am putea vorbi?Ia asta, spuse ingeru aratand catre un telefon.

***

Persefia se afla singura pe o alee pustie cand telefonul suna: trrr!
-Da? Cine e?
-Buna, sunt Miyka`el, se auzii vocea de la capatul celalalt al telefonului.
-Parca spuneai ca ne plimbam
-Iar acum ce facem? Stii imi esti datoare cu ceva.
- Ah da?! raspunse fata uimita. Si cu ce, ma rog, se presupune ca ti-as fi datoare?
-Ai putea incepe prin am spune buna si numele.
-Buna , sunt Persefia.
Conversatia sari de la una la alta asa ca Persefia afla despre Miyka`el era fiul unui inger care a renuntat la statutul sau pentru ca se indragostise de o femeie care locuia pe pamant, Ambii sai parinti murisera, iar cel mai bun prieten al tatalui sau, Raphael l-a luat in Rai unde a locuit pana in clipa in care i sa oferit slujba pe care o si indeplinea, aceea de pazitor al portii.
Conversatia lor telefonica se opri in momentul in care s-au intalnit pe straduta singuratica. Se privira in ochii zambind, iar Miyka`el o saruta pe fata care desi isi dorea acest lucru se retrase imediat ce buzele lor s-au atins.
-Du-ma acasa, te rog!
-Iarta-ma spuse ingerul.Nu stiu la ce ..
-Nu mai spune nimic,doar du-ma!Miyka`el isi inghiti vorbele care ar fi iesit ca un vartej si o duse pe fata inapoi in Infern sperandu-si ca reintoarcerea acesteia intr-un mediu atat de nefast sa nu o schimbe si sa nu-i faca rau.

-Sefu` cred ca demonii aia fara clasa iara planuiesc sa te detroneze. Vorbele veneau din gura unui drac cu nasul carn. Numele aratarii de numai 50 de cm era Nero. Acesta era mana dreapta a lui Lucifer. Cel care conducea treburile murdare, in timp ce stapanul sau canta la pian sau compunea poezii.

-Numai sa incerce! spuse Luc izbucnind intr-un ras isteric. Chiar crezi ca demonii astia care la origine au fost oameni au sanse impotriva mea?! Lasa-i numai sa vina!!

-Ar putea iesi interesant, ei cu furci si cu cazane, iar tu ripostand cu poezii, vocea provenea din coltul cel mai intunecat al castelului din granit. Fiica diavolului, cea mai temuta aratare din tot infernul zambea. Fata ei parea schimonosita ca si cum zambetul acela i-ar fi provocat dureri insuportabile. Pana si Lucifer simti un fior rece in sira spinarii..

In ciuda rautatii sale, adanc impregnate pe chip, fata era covarsitor de frumoasa. Mama sa fusese o pamanteanca pe care Lucifer a furat-o punandu-i la dispozitie intregul infern.

-Cred ca pana si mama ar rade daca ar vedea cat te-ai inmuiat. Oricare te-ar vedea ar spune ca vrei sa o urmezi in Rai, spuse razand ironic.

Batranul demon nu raspunse provocarii, se multumi sa intoarca spatele si sa se urce pe tronul sau inalt pentru a-i arata ca inca e la conducere. Intunericul din jurul lui palea cu fiece zi ce trecea. De aceea tot timpul apareau mici rascoale, pentru ca supusilor lui le era frica ca “rautatea suprema” se transforma in ceea ce a fost la origine: un inger.

Si in infern trec anii, iar pacat cu pacat se aduna pana cand cel care a purtat povara pacatelor tuturor locuitorilor lumii subterane, dobandeste intelepciunea si odata cu ea asumarea raspunderii, ceea ce inseamna ca il asteapta o eternitate de infruntare a regretelor miilor de suflete pe care in mod marsav le-a atras catre suferinta vesnica. Singuratatea e dureroasa , iar iadul este locul in cae miliardele de suflete sunt condamnate sa nu poata avea legaturi. De aceea demonii sunt intr-o cautare continua. Singurele lor relatii sunt cele cu oamenii pe care-i persecuta.

Lucifer ajunsese un batran bantuit de regrete, care isi dorea linistea si pacea eterna la care renuntase cu mult timp in urma. In ochii celorlalti demoni devenise veriga slaba a unui imperiu in expansiune. Ce faci cu verigile slabe? le indepartezi, iar apoi le inlocuiesti. Persefia, fiica sa parea a fi succesorul potrivit.

De aceea din cand in cand cate un grup de demoni se rascoleau impotriva celui care i-a transformat in ceea ce sunt. Probabil ca daca Lucifer nu ar fi preluat initiativa de a-si omori semenii la inceputul inceputurilor, atunci nici un alt inger nu ar fi facut-o, iar lucrurile ar fi fost foarte diferite, incepand cu faptul ca nu ar mai fi existat oamenii. Acum la batranete Lucifer realiza asta si odata cu el armata lui de demoni care nutreau resentimente impotriva celui care a dovedit ca pana si un inger poate fi slab. Ii parea rau pentru fiica sa.

Fiica diavolului era rautatea intruchipata, iar acesta maliozitate a ei devenea cu atat mai dureroasa cu cat frumusetea ei nu putea fi masurata in cuvinte. Inspira celor din jur teama, admiratie, dorinta, iubire obsedanta si era constienta de efectul pe care il avea asupra demonilor si oamenilor deopotriva, iar asta o facea cu atat mai periculoasa. Nascuta in iad si crescuta de tatal ei tot acolo , asta dupa ce mama ei a disparut din peisaj dupa ce Persefia a implinit un an, toate astea i-au provocat o ura nelimitata pentru tot ceea ce o inconjura si mai ales pentru cei fericiti.

Veni ziua in care fiica sa implini varsta de 230 de ani, ceea ce o facea majora. In momentul in care devin majori demonii pot trece catre lumea oamenilor fizic. Persefia se hotara sa paraseasca Infernul.

-Voi pleca la miezul noptii, stii ca nu ma poti opri, asa ca te sfatuiesc sa nu incerci!

-Bine, fiica mea, nu voiam sa te opresc, dimpotriva e lucrul cel mai bun pe care-l poti face pentru tine, batranul si-ar fi dorit sa o imbratiseze, dar stia ca ar fi imbratisat un bloc de piatra, se multumi sa zambeasca trist.

“Ai grija de tine tata,nu-i lasa sa te doboare, nu pana ma intorc sa te apar” gandi Persefia.

Apoi spuse cu voce tare:

-De cand e maliozitatea ta atat de sentimentalist? Zambi rautacios si se retrase in camera sa.

Cand vechiul ceas de pe hol anunta miezul noptii Persefia chema poarta. In fata ei un tanar pe jumatate om , pe jumatate inger se prezenta drept pazitorul portii. Era prima oara cand vedea un inger, nu cunoscuse niciodata unul, de aceea frumusetea, stralucirea si caldura pe care tanarul le radia ii erau straine. Pentru prima oara in intreaga ei viata era impresionata. Fara sa realizeze, inima ei fusese cuprinsa de caldura pe care tanarul o emitea. Baiatul era dezorientat, nu vazuse in viata lui o faptura atat de frumoasa, atat de perfecta, parul negru lung ce cadea in valuri pe spatele lung pe jumatate acoperit de o rochie visinie, ochii ei mari albastri care ii aminteau de marea, atat de draga lui, stateau ascunsi de genele negre si lungi.Fata alba si buzele trandafirii completau tabloul. Nici unul nu indraznea sa vorbeasca. Tacerea ar fi continuat mult daca ceasul nu ar fi batut a doua oara miezul noptii.

-In lumea oamenilor acum! striga Persefia, incercand sa alunge clipele de tacere care i-au adormit simturile de demon.
-Numai acolo pot sa te duc - raspunse cald ingerul

-Urmeaza-ma! , in timp ce rasuci cheia aurita in broasca portii.