Posts Tagged “despre”

Luni, 23 noiembrie, ora 19:00

Agentii:  Bianca, Marius, Cristi

Obiectiv : gasirea inelului perfect de logodna

Inarmati cu aceste informatii agentii nostri au inceput sa rascoleasca magazinele de bijuterii din mall-uri. Inelul trebuia sa fie din aur alb cu diamant. Diamantul trebuia sa aiba intre 0,15 si 0,20 karate. Pretul trebuia sa se incadreze  in 2000-2500 Ron.

Sa va explic cum s-a ajuns aici. Cristi si Ioana sunt prietenii mei si ai lui Marius. Cristi si Ioana sunt un cuplu de 10 ani, eu si Marius de aproape 2 luni. Cristi a asteptat timp de 10 ani de zile sa fie cerut in casatorie de catre Ioana. Vazand ca Ioana nu are nici cea mai mica intentie sa o faca, si-a luat inima in dinti si a hotarat sa ii ceara mana, dar nu oricum, ci in stil mare. De aceea Cristi, a planuit cum sa ii ceara Ioanei sa fie a lui pe viata. Astfel, planul , pe scurt, implica un acoperis, un geam, o sfoara, un inel, un deget de la mana stanga, un bilet pe care sa scrie intrebarea, un telefon care sa o trezeasca si sa o trimita la geam si un “da” din partea ei J.

Adica el va fi pe acoperis tinand inelul in mana si sfoara care il leaga de inelarul ei. Biletul va fi lipit de geam, inelul cu diamant se va prelinge pe sfoara pana pe degetul ei, ea ii va spune da si va ramane cu o poveste frumoasa pe viata. Bun, planul a fost elaborat, dar lipsea inelul. Asa ca am pornit sa-l cautam. Si am ajuns la diferite magazine. Inele multe mai mult sau mai putin deosebite, cu cat mai deosebite cu atat mai scumpe. Ne-am conformat cu un inel in valoare de 4000 de ron. Un inel pe care pana si Cristi l-ar fi purtat. Multumim pe acesta cale vanzatorilor foarte amabili care ne-au oferit detalii cu privire la calitatea pietrelor, a aurului si pentru rabdarea de care au dat dovada. Continuare… »

E placut sa calatoresti, sa vizitezi locuri noi, senzationale, deosebite, sau pur si simplu diferite. E placut sa intalnesti oameni apartinand altor culturi, sa-i cunosti, sa te imprietenesti cu ei, sau pur si simplu sa socializezi. E nemaipomenit cata vreme totul ramane nou, cata vreme nu intri in rutina, cata vreme nu devine un fel de a doua casa a ta. Pentru ca atunci, doar atunci, incepi sa vezi defectele, sa faci comparatii in care tara care-ti placea mai mult poate decat propria ta tara, incepe sa para un loc mai negru decat iti parea la inceput.

Ii dau Cezarului ce-i al lui de drept: Grecia e o tara frumoasa in care ai ce vedea, cum sa te distrezi, care are o economie fantastica bazata nu numai pe turism ci si pe agricultura ( de exemplu noi, romanii importam de la greci rosii capsuni, pana si cepe, asta pe langa masline, portocale, ulei de masline s.a.md.) si vorbim de o tara care nu e “dotata de la natura cu campuri imbelsugate in minerale si humus si tot ceea ce are nevoie o planta ca sa creasca mare si frumoasa. Nu domnule, vorbim despre o tara  in care rocile cristaline care ingreuneaza cresterea planetelor predomina, si totusi o astfel de tara a dat lovitura si a invins sansele. Cum? Probabil prin legile care chiar sunt dure, dar care le ofera oamenilor o oarecare siguranta si totodata bunastare. Nu-mi pot explica in totalitate cum a ajuns acest popor ceea ce este astazi. Mai bine zis, nu-mi mai pot explica. Cunoscand mai bine oamenii care intradevar sunt petrecareti si veseli, am descoperit ca asta este si defectul lor cel mai mare. Din cauza asta sunt delasatori si lenesi, iar de multe ori mincinosi,in plus sunt comozi, foarte comozi. Acesta din urma ar fi un lucru bun daca nu ar fi fost intrecuta limita pentru ca oamenii comozi nu sufera de stres, nu?

Si uite asa oamenii care stau prea mult intr-o alta tara incep sa se gandeasca cu drag la oameni din tarisoara noastra draga, macar acolo nu ai pretentii stii exact la ce sa te astepti: platim apa de ploaie, taxe, impozite, spagi eventual, si primim: minciuni, alte taxe, drumuri pline de gropi. politicieni corupti si speranta ca maine o sa fie mai bine , dar siguranta ca maine o sa fie mai prost. Dar e pe fata stim exact la ce sa ne asteptam, stim ca suntem mintiti, stim ca nu va fi mai bine prea curand si ne conformam sau ne adaptam sistemului si devenim si noi corupti. In fond e si asta o modalitate de a supravietui, si in lupta pentru supravietuire scopul scuza mijloacele, sau nu?! Poate ca raspunsul este ca nu, de vreme ce ne consideram evoluati animalelor si traim intr-o societate in care se presupune ca trebuie sa respectam nevoile celor din jur ca sa se respecte ale noastre. Bun, pai si atunci ce facem? Murim de foame?! Si cum putem sa transformam un sistem corupt, daca nu dorim sa ne adaptam sau, mai bine zis, cum putem sa traim intr-o societate corupta fara sa ne adaptam la ea? Muncind?! Dar daca toti colegii de munca sunt corupti, chiar si clienti?! Ce e mai corect sa te adaptezi la acea societate, sau sa devii un martir incercand sa o schimbi?! Iata cateva chestiuni care nu o sa ne deranjeze somnul la noapte. In fond suntem in viata, deci am supravietuit, speram ca o sa mai avem zile si ca o sa ne descurcam cu ele,iar societatea sa faca bors, ce ne pasa de ea cata vreme noua ne e bine?! Dar daca nu ne e bine????…..

PS: Cu drag si dor va trimite un pupic, observatorul vostru de pe plaiurile zeilor olimpici si ai eroilor de legenda

Cine sunt eu?!
Cativa dintre voi m-ati caracteriza ca fiind “unul dintre cei mai buni prieteni”, poate ca ati adauga si “de incredere”, “un tip pe care te poti baza”, “cineva care te ajuta la greu”. Altii ati spune “cineva care m-a ajutat fara sa-mi ceara ceva in schimb”,� “un incapatanat”, “cineva care nu stie sa spuna <nu stiu> si care incearca”, “cineva care nu renunta”. Un grup foarte restrans dintre voi ati adauga “fiul/nepotul de care suntem mandri”, “greseste dar e al nostru” sau “este inca un copil desi se straduieste”, “poate mai mult dar e cam lenes”, “cel pe care il iubesc”, “un increzut”, si lista poate continua.

Dar… daca as iesi din context, daca as iesi din relatiile cu ceilalti, sa fiu doar eu singur, fara sa interactionez cu cineva… “Cine sunt eu?”

Ajut “neconditionat” pe oricine, asteptand doar sa vad ca rezultatul actiunilor mele este fericirea si bucuria celor din jur, chiar daca uneori acestia nu stiu cine i-a ajutat sau cred pur si simplu ca “li s-a intamplat”. Caut doar sa-i vad fericiti pe cei din jur si atunci sunt si eu fericit pentru ca stiu ca am contribuit la fericirea lor. Un altruist? NU! Ci mai degraba cel mai crunt egoist! Poate daca nu as fi atat de mult influentat de sentimentele si trairile celor din jurul meu as putea face mai multe lucruri pentru mine in mod direct, mi-as gasi fericirea in mine si in lucruri materiale din jurul meu. Dar nu, acolo unde vad suferinta… simt suferinta, unde vad tristete, simt tristete si ma simt “obligat” sa fac ceva pentru ei (dar defapt pentru mine), sa ma scot pe mine din starea respectiva trebuie sa-i scot pe ei din situatia in care se afla, chiar si daca este o solutie doar de moment.

Am incercat sa fug, sa evit, sa ignor, dar… sentimentul de vinovatie este mult mai distrugator decat orice altceva in lumea asta.� Daca mie imi este relativ bine si ma descurc cat de cat in viata(jungla) asta, ma simt raspunzator pentru bunastarea tuturor. Cand eu am si vad pe cineva care nu are, ma simt vinovat pentru faptul ca am stiut “sa fac alegerea potrivita” si sa-mi schimb “destinul”. As vrea sa pot sa-i invat pe toti ca viata poate fi controlata! Ca daca vrei ceva cu adevarat poti sa reusesti!

Fiecare fiinta cu care intru in contact, se reflecta in mine. Fiecare traire a celor din jur, se reflecta in mine… Cine sunt eu fara voi?! Nimeni! NU am reusit sa gasesc fericire in propria mea persoana, in propriile mele realizari. Ma raportez continuu la cei din jur, la cei cu care intru in contact. Daca ei sunt fericiti si daca actiunile mele ii fac fericiti si eu ma simt fericit.

Daca m-as indeparta, sa fiu singur intr-o alta lume… nu, si daca as fi singur in mijlocul naturii, m-ar bucura ciripitul pasarilor, zborul fluturilor, miscarea frunzelor in adierea vantului… m-ar intrista orice insecta prinsa in panza vreunui paianjen…

Daca as fi singur intr-o sfera, fara ferestre, fara posibilitatea de a vedea in exterior, fara a putea lua contact cu sentimentele si trairile altor fiinte, cine as fi eu?! Nimeni! Un suflet gol, framantat doar de amintiri… Si daca mi-as pierde si memoria… Atunci as fi EU! Dar totusi as fi Nimeni! Necunoscand sentimentele, neluand contact cu fericirea, suferinta, speranta, iubirea, ura, dorinta, disperarea celor din jur, nu le-as cunoaste.

Si atunci… Cine sunt EU? fara tine draga mea? Nimeni! Dragostea ta pentru mine ma defineste, ma completeaza! Fericirea din ochii tai atunci cand ma vezi, ma umple de fericire! Simpla ta prezenta in jurul meu, da forma existentei mele. Trairile tale sunt si ale mele, dorintele tale sunt si ale mele! Tristetea si supararea ta, ma macina continuu…

Cine sunt eu? Cine sunt eu fara voi? si mai ales, Cine sunt eu fara tine?!� Nimeni, doar o umbra ce rataceste in deriva prin viata.

Dupa luni de zile de cand am cumparat domeniul, instalat wordpress-ul, incercari de structurare, etc. am ajuns si la primul “post” real pe acest pseudo blog.

De ce spun pseudo blog? Pentru ca nu vreau sa fie doar un blog, nu vreau doar sa-mi imprastii gandurile in fiecare zi pe o pagina virtuala si sa astept comentarii, sugestii, critici si injuraturi din partea eventualilor vizitatori/cititori. Vreau sa scriu informatii care pot fi utile altora, sau eventual sa gasesc persoane care gandesc asemanator si cu care sa pot dezvolta sau argumenta mai bine�un gand,�o idee, o teorie.

http://adrianswebs.com se vrea a fi o platforma web impartita in patru sectiuni. Aceste sectiuni sunt urmatoarele (chiar daca momentan nu sunt vizibile):

1) Sectiunea dedicata articolelor cu caracter�personal (ganduri, impresii, teorii, sentimente, trairi, etc).

2) Sectiunea dedicata articolelor cu caracter profesional (articole despre management, e-marketing, e-commerce, seo, web development, etc)

3) O “poveste” fantastica al carei titlu il voi dezvalui mai tarziu. Subiectul este reprezentat de o serie de lupte intre bine si rau, intre ingeri si demoni, iubiri imposibile, si alte lucruri asemanatoare.

4) Ultima sectiune, dar nu mai putin importanta, este o sectiune dedicata prietenilor mei. Aici veti gasi articole scrise de catre ei, nemultumirile, sentimentele, gandurile si�trairile lor.

In viitor probabil ca vor mai aparea si altele…