Posts Tagged “pseudoreprezentativitate”

7 iunie 2009, ziua alegerilor pentru Parlamentul European; sondajele arata o participare la vot de aproximativ 28%; Elena Basescu proaspata parlamentara europeana alaturi de la fel de extrem de posibilii sai viitori colegi Corneliu Vadim Tudor si Gigi Becali. O zi desprinsa parca din schitele lui Caragiale……

71% din romani nu au votat; nu stiu cum este interpretat procentul de altii,  insa pentru un roman cu o minima luciditate trage un semnal de alarma. In fapt, un semnal de alarma ar trebui sa fie tras la nivelul intregii societati: pe de-o parte de catre clasa politica, care sa isi dea seama ca ceva este total in neregula cu electoratul sau si pe de cealalta parte la nivelul intregului electoral, care, conform unei minime capacitati de introspectie, sa realizeze ca este ceva in neregula cu sine.
M-am saturat de interpretari de tipul “absenteismul este dovada unei totale neincrederi in clasa politica” ori “nu s-a votat pentru ca nu aveam cu cine”.

Nu, adevarul cred ca este altul. Sunt doua motive care imi justifica ipoteza: oameni competenti pentru functia de europarlamentar au existat (vezi un Adrian Severin ori o Renate Weber), oameni care au mai ocupat functia inainte de aceste alegeri, oameni scoliti in politica externa si cu abilitati de reprezentare; doi: aici, fata de alegerile interne, nu pe clasa politica in sine, la gramada, se pune accentul, ci pe niste reprezentanti de elita, capabili de a reprezenta interesele Romaniei in spatiul european. Da, sa spunem, clasa politica, in ansamblul ei este corupta, incapabila, netrebnica, etc. Insa cu toate acestea, nu ea era miza, ci acei reprezentanti de varf, atent selectati, ce sunt capabili sa reprezinte Romania. Si, sa nu fim ipocriti ori indolenti, ei existau (un Adrian Severin este totusi un Adrian Severin si o personalitate cu experienta in parlamentul european).

Rezultatul votului de astazi tine insa de un alt aspect. Sa fim sinceri si sa dam dovada o data de putin curaj ori introspectie: Da, suntem un popor lenes, carcotas, neinformat si nedornic de a se informa. Preferam sa balacarim si sa ne plangem, in loc sa ne implicam. Gandim stereotipic si ne place confortul acuzarii din fotoliu.

71% din romani nu au venit astazi la vot…..iertati-ma ca va spun, insa este un procent INSPAIMANTATOR! Si in contextul in care situatia prezenta nu ii este deloc favorabila Romaniei (imagine negativa in randul celorlalte tari europene, relatii extrem de incordate cu Italia si nu numai, animozitatea europenilor indreptata spre muncitorii romani care le ocupa locurile de munca in plina criza economica, la care mai adaugam adiacent o economie interna deficitara si o Rusie care ne ataca) sociologic, interpretarea absenteismului este de gandit. Procentul de 71% de populatie care nu s-a prezentat la vot indica un popor rupt de realitatea tarii sale, incapabil de a gandi si de a actiona pentru binele ei, total neinteresat de viitorul ei, cufundat intr-un “je m’en fichism” total. Un popor care, sa imi fie cu iertare, pare ca isi uraste si isi distruge tara. Sa ma lase toti cu eternele pretexte “vai nu am avut cu cine sa votez”; sunt niste justificari penibile de 2 bani pentru o autosuficienta indelung cultivata. Desi malitioasa, as putea garanta ca habar nu aveau cu cine pot vota. Sau ce propuneau cei ce doreau voturile (desi recunosc si eu ca, in esenta lor campaniile au fost prost proiectate, fiind mai mult un preludiu pentru alegerile prezidentiale). Cu toate astea, cred ca nu stiau nici de ce este important sa votezi. Si nu, nu pentru ca nu au fost informati (nu cred in justificari, mai ales cand ai campanii de informare care se desfasoara cu minim o luna inainte de alageri si cand esti asaltat de materiale informative despre candidati). Ci pentru ca nu au vrut sa se informeze….din lene…..

In Parlamentul European merg, reprezentativi pentru o tara lipsita de un minim echilibru valoric si psihologic, o Elena Basescu, un Vadim si un Becali. Iertati-mi sa imi fie indrazneala, insa cum vor reprezenta ei interesele unei tari? Cum vor reactiona, spre exemplu, cand Romania va fi oficial penalizata in urma unui alt scandal mediatic (probabil inscenat)? Vor face prezentari de moda? Vor tine discursuri psihotice? Vor vinde oi?
Ce proiecte de legi vor sprijini ei? Transformarea cluburilor in institutii ale statului? Gratuitatea operatiilor de marire a buzelor? Libera circulatie a oilor? Gratuitatea medicatiei antipsihotice?

Avem un fost patron de club de fotbal agramat si cu un trecut destul de ambiguu moral, un fost top-model cu probleme mari de pronuntie (si sper nu si intelectuale) si un aproape delirant care a venit cu fluiere si bannere in Parlamentul Romaniei. Acestia sunt reprezentantii tai! Bravos, natiune, bravos popor roman! De acum inainte prefer sa nu mai aud eternele plangeri cum ca suntem defavorizati ori exista nu stiu ce conspiratie. Nu stimabililor, ne distrugem pe mana noastra. Avanti popolo, avanti natiune! Poate pana la urmatoarele alegeri se hotarasc si Laura Andresan ori Mihaela Radulescu sa candideze. Ce ziceti, le trimitem in Parlamentul European? :)

Comments 21 Comments »