Posts Tagged “viata”

“Eleva Boca Anamaria, de 10 ani, din clasa a III-a B, de la Scoala Generala Nr. 6 Hunedoara, are cancer la oasele piciorului, în forma avansata si galopanta, si necesita o operatie urgenta la un spital din Viena. Recomandarea medicului este ca în maxim 14 zile copilul sa fie operat. Pentru aceasta, conducerea Scolii Generale Nr. 6 Hunedoara, împreuna cu Dîsca Tiberiu, învatatorul clasei, au pornit o campanie de strângere de fonduri necesare operatiei (suma finala necesara fiind de minim 20.000 Euro). “

 http://www.gandul.info/reportaj/ultimele-9-zile-care-o-mai-pot-salva-pe-anamaria-4980083

http://www.ajutorpentruana.info/

Mai multe informatii gasiti pe site-ul de mai sus…

Unii oameni calca in continuare pe pamant si dupa 80-90 zeci de ani,… oameni care intr-un fel sau altul si-au trait viata, au avut sansa lor, poate ca au facut ceva sau poate n-au facut nimic… iar altii sunt obligati sa paraseasca lumea asta inainte de a o cunoaste prea bine…

Copii cu vise marete, tineri care ar putea schimba lumea, … viata e nedreapta …

De multe ori suntem prinsi intr-un joc care pare sa se invarta in cerc. Ca o hora.. E funny la inceput, dar daca joci prea mult ai impresia ca intri intr-o rutia, iar ceea ce e menit sa te faca sa te simti bine reuseste sa produca exact contrariul: te plictisesti.

Multi oameni plictisiti intalnesti pe strada,  probabil ii si cunosti. Nu ca eu nu m-as fi plictisit in viata mea, dar ma consider norocoasa din punctul asta de vedere. Stiu sa ma bucur de chestii marunte, de detalii. De exemplu, ieri plimbandu-ma in parc, priveam norii frumosi colorati de lumina placuta a soarelui ce apunea si incercam sa surprind imagini in forma norilor. Probabil citind asta ti se pare o chestie copilareasca. Chiar este, dar iti mai amintesti cum atunci cand erai copil un cantec frumos, o poveste frumoasa, un nor frumos, un parfum,o floare, un joc te faceau fericit?! Nu aveai nevoie de mai mult, nu aveai nevoie de un suflet pereche, nu aveai nevoie de o cariera stralucita sau de multi bani, poate din cand in cand de un pufulete sau de o bomboana,ahh si de zambetul mamei.
Iti amintesti fericirea cu care descopereai fiecare lucru in parte?Eu da.. De exemplu imi amintesc cum pe la varsta de 4 ani am dedus eu ca semiluna se formeaza atunci cand un nor acopera luna. Nu va inchipuiti cat de mandra si de fericita eram, in special cand mama ( draguta de ea ) mi-a spus ca are cel mai destept copil de pe lume :-)) ( thanks ma! ).

Cum ajungi ca de la stadiul in care orice te bucura sa involuezi la stadiul in care nimic nu te satisface? Eu cred ca ne obisnuim cu ceea ce se petrece in jurul nostru, cu floarea, cu zambetul mamei, cu scuzele, cu soaptele de iubire, cu complimentele, cu gustul mierii, cu apusul, cu rasaritul, cu fiorii pe care ni-i provoaca vantul sau picaturile de ploaie, cu povestile frumoase de dragoste, cu lucrurile marunte in general, dar si cu lucrurile mari.
Ce e de facut? Nu sunt in masura sa spun ce puteti face cu viata voastra. Stiu in schimb ce fac eu, ma bucur de viata, de senzatia pe care mi-o ofera tesatura unei bluze, de faptul ca pot sa sufar, de faptul ca pot sa iubesc, de faptul ca pot sa ajut pe cineva, de faptul ca cuiva ii pasa de mine, de esecuri – pentru ca stiu ca ma vor motiva, de fluturi, de delfini, de nori, de cer, de culori, de apus,de rasarit de parc, de umbra unui copac intr-o zi calduroasa,de o carte, de mine,de cei din jurul meu. Poate ca totusi viata e asa cum o faci… sa para!

Cum ai reactiona daca cineva ti-ar spune ca mai ai 2 zile de trait? Ce ai face acum? In clipa urmatoare? In ultima clipa?? Ti-ai aminti cat de mult apreciezi maruntisurile pe care acum nu le mai observi, ai trai cu adevarat aceste 2 zile si ai uita de pilotul automat pe care l-ai pus sa-ti conduca viata – eu asta cred. Nu e nevoie sa cersesti fericirea, trebuie doar sa o vezi atunci cand e in fata ta, atunci cand ea iti cerseste atentia. Uita de vise, traieste-le!!!

Ieri a fost 1 mai. O zi pe care multi au sarbatorit-o la munte sau la mare, nu si eu.  De vreme ce cunosc litoralul ca-n palma, m-am hotarat ca anul acesta sa-l petrec, ca toate pitzipoancele unde altundeva decat in mall. Am ales drept tinta: Baneasa Shopping Center, misiunea: scapa de plictiseala, aliat: Betty. Bun… Cu toate aceste date, am trecut la fapte. Ready? Steady… GO BITCHES! Si uite asa am ajuns eu si cu betty in plin 1 mai, sa ne plimbam prin mall. Desigur, nu am vazut nimic cu adevarat interesant, decat niste pitiponci dragutei, in schimb ne-am amuzat teribil, poate datorita durerii pe care parea sa ne-o provoace incaltamintea noastra, sau poate datorita ploii torentiale care s-a intamplat sa inceapa chiar cand am iesit din mall. Pana am ajuns in statia de RATB, eram ude pana la piele, asa ca nu mai avea nici un sens sa ne adapostim pe undeva. Desigur, domnul sofer al 131-ului nu s-a grabit sa isi preia calatorii, deci am stat in ploaia torentiala aproximativ 10-15 minute, timp in care am profitat sa iau o pastila. Fusesem isteata si am profitat ca am fost in mall ca sa-mi cumpar humex ca aveam eu impresia ca o sa racesc. Si mai bine ca nici nu as fi putut sa gandesc.

Am ajuns la Aviatorilor de unde am luat metrou-ul, in care desigur am dat iara de genul acela de primate, pe care unii i-au numit cocalari. Am trecut peste, si am reusit sa ajungem in Crangasi, de la metrou pana la mine acasa sunt vreo 5 minute de ploaie torentiala. Am ajuns acasa ne-am schimbat, ne-am bucurat de putina mancare, iar apoi am vizionat un film. Filmul se numeste The Uninvited, care mi se parea un pic cam prea previzibil chiar si pentru un film horror, dar recunosc ca finalul a fost mai mult decat surprinzator, si relevant. A doua zi, am iesit pe usa cu betty sa o conduc la metrou, cand ce sa vezi? Surprize-surprize! Am ramas cu clanta in mana. Pe langa faptul ca m-a luat o gripa de as vrea sa ma arunc de la fereastra dar nu prea pot ajunge pana acolo, am reusit sa distrug o clanta. Serios frate, cat de penibila pot fi?! Pana unde pot merge, ca am trecut si de panze albe si de panze negre si de tot. Si uite asa ma paste pe mine ghinionul, in fiece clipa a vietii mele absolut normale. Dar sunt multumita de viata mea, si de multe ori chiar si de mine, pentru ca in mijlocul ghinionului, mereu se gaseste ceva care sa ma faca sa zambesc.

Viata este uneori perversa in desfasurarea ei. Te impinge in gura lupului (si da, in cele mai dificile situatii), iti da cele mai puternice suturi in ….(in momentele tale de maxima incertitudine), te transforma spontan intr-un sac de box sau te lasa sa orbecai ca fraierul dupa solutii in conditiile in care ele se afla exact sub ochii tai. Te iubeste, te uraste, te ridica, te loveste, te invarteste, te freaca (uneori pana scoate untul din tine) si apoi te linisteste. Paradox, paradox, paradox….acesta este cuvantul zilei de azi. Totul mi se pare paradoxal si ma simt in criza de timp. Timp…..chiar….ce inseamna conceptul asta de “timp”?

Edit: Nu stiu de ce, insa acum articolul asta mi se pare absurd de tragi-comic:
http://www.cotidianul.ro/oamenii_cu_facultate_traiesc_cu_sapte_ani_mai_mult-81011.html

(1. Oare speranta de viata a Romaniei va creste proportional cu puhoiul de studenti ce iese in fiecare an de pe bancile facultatilor? 2. Oare asta inseamna ca am sanse sa traiesc cu 14 ani mai mult decat omul fara studii universitare? 3. Oare pachetul de tigari pe care cred ca o sa il rad de nervi cat de curand, indica faptul ca e ceva in neregula cu studiul? Ganduri aleatoare…)

Later edit: constat de asemenea ca mi-am gresit profesia. My ideal job era brain surgeon sau dog walker. Amuzament preluat de aici:

http://www.matthewbarr.co.uk/bored/idealjob/index.php

Cad in gol… Tin mainile intinse in speranta ca cineva ma va trage sus, inapoi catre tinutul acela sigur, dar nimeni nu a raspuns strigatului meu de ajutor. Am inchis ochii, mi-e frica sa ma uit sus pentru ca regretele ucid dorinta de a trai; mi-e frica sa ma uit in jos pentru ca inca sper ca cineva o sa ma prinda si o sa traiesc fericita pana la adanci batraneti. Aud tipetele diperate ale celor cazuti, arzand la propriu de dorinta de a se ridica din nou din mizerie, din cenusa… Ca si pheonix…Pe sub pleoapele inchise 2 diamante curg ca si apa luminand puternic bezna in care isi gasesc sfarsitul.

Cad , iar gatul meu aspira catre lumina catre care 2 perechi de maini l-au indreptat, atunci cand a cunoscut pentru prima data lumea. Si i-a placut… Lumea, lumina, Eu, Ei…

Cad si nu regret nimic, ochii mei sunt larg deschisi insa privesc prin intunericul care ma inconjoara, privesc acolo unde, imaginile cu momentele mele, fericite, nefericite, triste, vesele, bune rele, dar ale mele, mereu ale mele, chiar si atunci cand le-am impartasit cu alte persoane, isi fac aparitia si gura mea inceteaza sa strige dupa ajutor si incepe sa zambeasca, sa chicoteasca, sa rada…

Cad, insa doar corpul meu este acolo, eu ii tin companie celui care m-a usurat drumul prin viata. Corpul meu pluteste, iar Eu zbor alaturi de el, in jos…

Zbor catre mizeria astrala unde Continuare… »